Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf încheie scandalos căsnicia lor care a durat 15 ani. După cum vă amintiți, pe lângă o serie de procese, s-a ajuns chiar la acte de violență în plină stradă. Fiul celor doi, Laurențiu Reghecampf Junior, care la 14 ani e nevoit să treacă prin aceste scandaluri. Adolescentul a remarcat de mai multe ori că, de când și-a făcut o nouă familie, tatăl său nu mai este prea curios de soarta lui.
De altfel, lunile trecute, inclusiv Anamaria Prodan spunea că antrenorul nu își onorează obligațiile stabilite de instanță, și anume nu îi plătește pensia alimentară stabilită lui Bebeto. Cu toate acestea, impresara arată că nu are nevoie de bani, se descurcă foarte bine și fără ajutorul bărbatului. Și, mai mult decât atât, a decis să facă un gest frumos, de pace, față de Laurențiu Reghecampf, cu ocazia sărbătorii Floriilor.
Totdeauna, la această sărbătoare, a celebrat onomastica celui acre i-a fost soț și a fiului lor, care îi poartă numele și prenumele. Laurențiu e un nume care provine din limba latină, de la forma „Laurentius”. Despre purtătorii numelui se spune că sunt că este „încununați cu lauri”, fiind deci sărbătoriți de Florii, când sunt celebrați toți cei care poartă numele de flori sau plante.
Reacție neașteptată din partea lui Laurențiu Reghecampf
Recent, Anamaria Prodan i-a transmis public lui Laurențiu Reghecampf că este timpul să facă pace. „L-am rugat și o repet să închidem aceste procese, căci nu îi fac cinste nici lui, nici mie și nici copiilor! Chiar, mai mult, eu mi-am cerut scuze în numele meu, al lui Reghecampf și al familiei pentru tot ceea ce s-a întâmplat!”, a explicat Anamaria Prodan pentru Click!
De Florii, Anamaria Prodan le-a urat de bine lui Laurențiu Reghecampf și lui Bebeto, fiul ei și al lui, pe Instagram, distribuind o fotografie din tinerețe cu fostul soț împreună cu fiul lor care era micuț atunci, peste care a scris: „Să trăiţi cu numele, 10.000 de ani”. Replica însă a fost neașteptată.
Antrenorul care are acum o relație cu Corina Caciuc, dar și un nou fiu cu aceasta, Liam, nu a reacționat la postarea fostei neveste. Și, mai mult decât atât, nu l-a sunat și nu i-a scris niciun mesaj de felicitare fiului său adolescent.
„Nu ne-a venit să credem, chiar am întrebat-o pe nașa dacă l-a sunat pe Bebe, măcar acum, că de cadou nici nu cred că se punea problema. Dar ce să ne mai mire, reacția lui la felicitările Anei, Rebecăi și ale lui Bebe a fost să-și afișeze amanta și copilul. Cu alte cuvinte, nu-l mai interesează.
De altfel, l-a abandonat total de 3 ani. E copie la indigo, din nefericire, ceea ce a făcut și cu Luca. Și-a amintit de el, împins de la spate, abia pe la 18 ani, că vezi-Doamne, nu se înțelegea cu mă-sa? Și ce treabă are una cu alta? Ce, divorțezi și de copii, când divorțezi de neveste?”, a reacționat un apropiat al fostului cuplu.
De ziua numelui său și al fiului cu Anamaria Prodan, antrenorul a decis să nu își felicite băiatul, ci să posteze în schimb, două imagini în care apare alături de cel mai nou fiu al său, micul Liam, și de mama acestuia.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook