Lidia Buble nu a scăpat. E judecată pentru dare de mită

Lidia Buble nu a scăpat. E judecată pentru dare de mită
Chiar dacă informațiile inițiale erau că blondina a scăpat de brațul lung al legii, și că a reușit să o dea la pace cu procurorii DIICOT, se pare că lucrurile au luat o turnură neașteptată.

Lidia Buble ar fi fost trimisă în judecată, alături de doi polițiști și alte două persoane, dezvăluie Gândul.ro. Totul i se trage de la episodul în care a fost oprită în trafic de doi agenți de la Rutieră și, ca să nu i se pună etilotestul, la sfatul unui prieten pe care l-a apelat, frumușica le-a propus oamenilor legii o sumă de bani. Dosarul, scrie sursa citată, a fost înregistrat la Tribunalul București și va intra în camera preliminară, la finalul căreia va începe judecata propriu-zisă, pe fond.

Alături de artistă au mai fost trimise în judecată patru persoane, între care și cei doi agenți ai Brigăzii Rutiere a Capitalei care ar fi luat mita. Ancheta a demarat la începutul acestui an. Mai exact, era deja instituită starea de alertă, iar artista se întorcea, seara, acasă, la volanul mașinii. Ea a fost oprită de doi agenți, care i-au cerut să sufle în etilotest.

Vedeta, care în momentul respectiv vorbea la telefon, pe speaker, cu un prieten, l-a întrebat ce să facă, în condițiile în care, spunea ea ar fi consumat alcool. Bărbatul cu care comunica ar fi sfătuit-o să nu sufle și să încerce să le dea bani celor doi agenți de poliție.

Nu a scăpat Lidia Buble, are proces

Surse din anchetă au declarat, pentru Gândul, că artista ar fi reușit să-i convingă pe polițiști. Însă pentru că nu avea bani cash la ea, s-a dus acasă, însoțită de oamenii legii. Pentru că nici acasă nu avea bani fizic, a mers la un bancomat, de unde ar fi scos suma pentru care s-a înțeles cu agenții Brigăzii Rutiere a Capitalei. Jurnaliștii au aflat că telefonul interlocutorului Lidiei Buble era ascultat, în baza unui mandat, în alt dosar, unul de crimă organizată.

În plus, întreaga discuție între ea și agenți, în care avansează suma de bani, s-a auzit pe telefon, deoarece blondina a vorbit lăsând aparatul deschis, în convorbirea cu amicul ei. În urma constatării celor relatate, procurorii DIICOT au deschis un dosar de corupție, pentru fapte de instigare, dare și luare de mită. Ancheta a avansat și, în urmă cu două săptămâni, aproximativ, Lidia Buble  a fost invitată la audieri.

De asemenea, polițiștii care au luat mita au fost luați de la sediu și duși al audieri. La momentul respectiv, părea că Lidia va scăpa de proces, însă, în lumina ultimelor informații, se pare că acest lucru nu s-a întâmplat. Lidia Buble ar fi putut scăpa de probleme dacă, înainte să dea mita, ar fi notificat organele de anchetă, ceea ce nu a făcut. Însă, dacă va avea o apărare bună și-l va convinge pe judecător că nu ea a fost cea care a inițiat mita, s-a putea să scape de încadrarea procurorului.

Sursa foto: Instagram