Simona Ionescu / Redactor Șef

Lidia Buble primește prima pedeapsă în scandalul mitei. Viața artistei e în declin

Lidia Buble primește prima pedeapsă în scandalul mitei. Viața artistei e în declin
Lidia Buble e frumoasă, tânără, și iubește să își trăiască viața. Datorită succesului ei în muzică a dat de bani, astfel că se poate răsfăța singură, după cum îi vine. Dar, totodată, au apărut și problemele.

A ajuns să fie trimisă în judecată, pentru dare de mită, iar acum un alt necaz a dat peste Lidia Buble. Se pare că felul în care își trăiește viața nu e deloc pe placul oamenilor bisericii din care artista face parte. Iar acum aceștia au luat atitudine.

Totul a început, cu ani în urmă, cu apariții incitante. Apoi a fost relația cu Răzvan Simion, care s afla într-un cuplu și avea și copii. Mai nou, Lidia are problemele penale de care s-a mai scris. De la ultima abatere vine și prima pedeapsă, o pedeapsă la care nu are drept de apel: șefii cultului penticostal din România să nu o mai vor pe artistă în rândurile lor!

Așa cum știți, întreaga familie a Lidiei Buble este parte din acest cult creștin. Mai mult, tatăl și fratele ei sunt pastori. Dar în timp ce surorile sale au cântat în corul bisericii, Lidia Buble a decis să cânte în alte părți, ea fiind rebela familiei. Fire libertină, Lidia a plecat devreme din Deva și nu a venit prea des la întrunirile religioase.

Președintele Culului Penticostal a luat-o la ochi pe Lidia Buble

Practic, prin modul ei de viață, Lidia a încălcat mai multe dintre principiile de viață ale creștinilor penticostali. Iar asta s-a întâmplat de-a lungul timpului, nu numai vara aceasta. Ținutele indecente, relațiile intime înaintea căsătoriei precum și consumul de alcool sunt interzise în rândul creștinilor penticostali. Amintim doar postările incendiare ale Lidiei, pe Instagram, și faptul că s-a ales cu trimiterea în judecată după ce ar fi dat bani unor polițiști ca să nu o pună să sufle în etilotest.

„Nu am cunoscut-o niciodată personal pe Lidia Buble deşi îi ştiu foarte bine tatăl şi pe o parte a familiei sale. Prin 2014 coordonam activitatea bisericilor noastre din vestul ţării, aşa că am fost de mai multe ori şi prin Deva. Pe Lidia Buble o ştiu doar din ceea ce mai citesc din presă. Ce pot să vă spun e că în prezent Lidia Buble nu e membră a cultului nostru”, a declarat Moise Ardelean, președintele Cultului Penticostal din România, în urmă cu un an, pentru impact.ro.

Lidia Buble visează la o nuntă penticostală

Lidia Buble se consideră membră a cultului penticostal. Când ajunge la părinți, la Deva, merge și la biserică. „Sunt penticostală. Dacă mă mărit, nu vreau să-mi schimb religia. Clar, nu o voi putea ține în biserica noastră, și atunci probabil slujba se va desfășura undeva în aer liber. Și mi-ar plăcea foarte tare să ne cunune tati, pentru că tati este pastor la biserică. El i-a cununat pe toți frații și surorile mele”, a declarat Lidia Buble cu ceva timp în urmă, în timpul unui interviu la Pro TV Plus.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre