Simona Ionescu / Redactor Șef
Deși majoritatea oamenilor nu mai cred că iadul este un loc fizic, acest lucru nu a fost întotdeauna așa. Împrăștiate în întreaga lume, există cinci locații înfricoșătoare despre care se spune că ar fi porți către Iad.
Iar experții spun acum că ar putea exista câteva adevăruri științifice surprinzătoare care să le susțină. De la locația înfricoșătoare care a inspirat relatarea lui Iisus despre iad, până la peștera care ucide misterios pe oricine intră, aceste locuri sunt cât se poate de aproape de iadul pe Pământ.
În „Predica de pe Munte”, Iisus a avertizat că oricine își lasă mâna sau ochiul să păcătuiască va fi aruncat în „Iad”. Cu toate acestea, experții biblici cred că acesta nu este, de fapt, termenul pe care l-a folosit Iisus. În cea mai veche versiune a textului, cuvântul folosit de Iisus nu este „iad”, ci „Gehenna”.
În loc să se refere la un loc de chin etern, Gehenna este o locație reală, situată chiar în afara zidurilor vechiului Ierusalim. O contracție a denumirii Valea Hinnom, sau „Ge-Hinnom”, Gehenna este unul dintre canioanele adânci care pot fi găsite la sud-vest de vechiul oraș.
În vremea lui Iisus, mulți evrei credeau că acesta era un loc deosebit de malefic. Conform Bibliei, aceasta era zona unde israeliții antici practicau sacrificii de copii, aducând drept ofrande pe propriii lor tineri, zeului Baal.
Din acest motiv, mulți credeau că locul fusese blestemat de Dumnezeu și devenise nepotrivit pentru închinare.
Bart Ehrman, un cercetător al Noului Testament de la Universitatea din Carolina de Nord din Chapel Hill, a scris în Time: „În lumea antică (fie greacă, romană sau evreiască), cea mai mare pedeapsă pe care o putea suferi o persoană după moarte era să fie lipsită de o înmormântare decentă.
Pe măsură ce Biblia a fost tradusă în alte limbi, cuvântul „Gehenna” a fost treptat înlocuit cu cuvântul englez „hell” („iad”).
Astfel, conform creștinismului, Gehenna este, în mod literal, iadul pe Pământ.
La Hierapolis, în Turcia de astăzi, încercarea de a trece prin acest portal antic chiar i-ar putea costa viața, pe cei care încearcă. Orașul roman antic Hierapolis a fost construit în timpul domniei împăratului Tiberius, între anii 14 și 37 î.Hr. În ruinele acestui oraș odinioară plin de viață, arheologii au descoperit băi extinse, un gimnaziu, o agoră sau loc de întâlnire și chiar o biserică bizantină.
Dar Hierapolis ascunde și un secret întunecat – un pasaj care duce direct către lumea de dincolo.
Descoperită în 2011, intrarea în iad este o ușă mică ce duce într-o grotă asemănătoare unei peșteri, construită într-unul dintre pereții unei arene deschise. Conform filozofului antic Strabon, preoții lumii de dincolo duceau animale sacrificate printr-o ușă numită Plutonium.
Spre surprinderea spectatorilor care umpleau amfiteatrul din jur, animalele mureau pe loc, ca și cum ar fi fost lovite de un atacator invizibil, în timp ce preoții rămâneau nevătămați.
În relatarea sa scrisă acum 2.000 de ani, Strabon notează: „Spațiul este umplut de un abur tulbure și întunecat, atât de dens încât abia se poate distinge fundul … Animalele care intră … mor instantaneu. Chiar și taurii, când sunt aduși înăuntru, cad la pământ și sunt scoși morți. Noi înșine am aruncat vrăbii, care au căzut imediat fără suflare”.
În mod surprinzător, oamenii de știință moderni au descoperit că Strabon avea perfectă dreptate despre proprietățile mortale ale Plutoniumului.
Mai degrabă decât o amenințare supranaturală, oamenii de știință au constatat că ușa se află deasupra unei falii vulcanice active.
Pe lângă încălzirea izvoarelor care atrăgeau turiști în oraș, această activitate geologică producea nori groși de CO2 care se ridicau din peșteră. Noaptea, dioxidul de carbon se acumula dens într-un nor învăluitor de ceață, pe care romanii antici îl atribuiau respirației lui Kerberos, câinele cu trei capete care păzea iadul.
Într-un studiu publicat în 2018, cercetătorii de la Universitatea Duisburg-Essen au descoperit că concentrația de CO2 din afara intrării în templu ajungea la 40-50%. Astfel, în timp ce preoții erau suficient de înalți pentru a-și ține capetele deasupra gazelor, animalele sacrificate erau prinse în interiorul norului toxic și mureau în mai puțin de un minut.
Chiar și astăzi, aceste gaze sunt atât de toxice încât vizitarea acestei „intrări în iad” fără pregătire ar putea fi cu adevărat un bilet dus către viața de apoi.
Chiar și de la distanță, este ușor de înțeles de ce creștinii medievali credeau că Hekla ar putea fi intrarea în iad.
Vârful acoperit de zăpadă al acestui vulcan, care se înalță la 1.491 de metri, domină sudul Islandei. Cuvântul islandez „Hekla” se referă la o mantie scurtă cu glugă, care ar putea reflecta stratul dramatic de nori ce se adună în jurul vârfului său.
Reputația demonică a muntelui a apărut pentru prima dată în jurul anului 1104, când Hekla a ieșit din starea de inactivitate cu o erupție uriașă. Pe baza studiilor geologice, se crede că erupția a fost clasificată ca fiind de categoria VEI 5 – aceeași clasare ca erupția Muntelui St. Helen din 1980.
Explozia a fost atât de violentă încât 55.000 de kilometri pătrați– mai mult de jumătate din Islanda – au fost bombardați cu roci și cenușă. Conform relatărilor scrise la acea vreme, oamenii puteau vedea explozia de lavă, cenușa încinsă și gazele toxice de pe mare, în timp ce bombe de lavă cântărind până la 12 tone cădeau peste țară.
Erupția a fost atât de puternică încât vestea despre forța diabolică a muntelui Hekla s-a răspândit rapid în lumea antică. În 1180, un călugăr cistercian numit Herbert de Clairvaux a susținut că Hekla era chiar mai mortal decât Muntele Etna din Italia.
Deși legendele despre iad variază enorm de la o cultură la alta, un fir comun care le leagă este credința că iadul se află adesea adânc sub pământ.
În Belize, se află unul dintre cele mai convingătoare locuri considerate a fi o intrare în lumea subterană, în peșterile Actun Tunichil Muknal, care înseamnă „Peștera Mormântului de Piatră”.
Actun Tunichil Muknal (Peștera ATM) a rămas nedescoperită și neatinsă mai bine de 1.000 de ani după prăbușirea Imperiului Maya. Peștera se întinde pe mai mult de trei mile (cinci kilometri) sub pământ, iar arheologii au găsit artefacte datând din jurul anului 800 d.Hr.
Aspectul șocant este că peștera este plină de rămășițele macabre ale victimelor sacrificiilor umane. Când peștera a fost descoperită pentru prima dată în 1989, arheologii au fost șocați să găsească rămășițele unor persoane de până în patru ani, care fuseseră ucise prin lovituri fatale.
Cercetătorii cred acum că peștera era venerată ca o intrare în Xibalba, lumea subterană mayașă și domeniul zeilor morții. Pe baza aranjamentului corpurilor, cercetătorii cred că acesta era locul unor omoruri ritualice menite să reconstituie mitul creației din „Popol Vuh”.
În secolul al X-lea, Imperiul Maya era afectat de secete și dezastre naturale, care au culminat cu prăbușirea rapidă a civilizației. Sacrificiile lor aveau scopul de a potoli furia Domnilor din Xibalba, despre care se credea că sunt responsabili pentru secete.
„Printre mayași, vedem aproape deloc – aproape niciun – sacrificiu uman până în perioada clasică târzie. Și cred că încep să facă acest lucru pentru că se aflau în mijlocul unei secete și încercau să ridice miza”, a declarat Profesorul Holley Moyes, expert în peșteri de la Universitatea din California.
Pe o insulă puțin cunoscută din Irlanda, se află o presupusă intrare în iad, care a avut un impact semnificativ asupra înțelegerii creștine a vieții de după moarte. Purgatoriul Sfântului Patrick, situat pe Insula Station, în nord-vestul Irlandei, era considerat de oamenii din Evul Mediu timpuriu ca fiind marginea lumii cunoscute.
Deși astăzi Sfântul Patrick este asociat mai degrabă cu trifoiul și pălăriile verzi, odinioară avea o reputație mult mai înfricoșătoare.
Conform unui text din secolul al XII-lea, scris de un călugăr pe nume H. din Saltrey, Sfântul Patrick s-a rugat lui Dumnezeu să-i arate o modalitate de a converti păgânii irlandezi. Rugăciunile sale au fost răsplătite cu o viziune a unui „purgatoriu sub formă de groapă”.
Această prăpastie umplea mintea oricui intra cu viziuni despre focurile iadului și monștri, oferind practic o experiență directă a consecințelor respingerii creștinismului. Conform textelor medievale, această groapă se află pe Insula Station, unde o mănăstire, fondată de unul dintre discipolii Sfântului Patrick, încă există astăzi.
Primii vizitatori au raportat existența unei mici peșteri în care erau copleșiți de viziuni nepământene.
„Această parte a insulei conține nouă gropi, iar dacă cineva ar îndrăzni să petreacă noaptea într-una dintre ele, … este imediat prins de spirite malefice”, scria istoricul din secolul al XII-lea, Gerald din Țara Galilor.
Peștera a fost umplută și înlocuită cu o capelă în anul 1790, însă viziunea Sfântului Patrick despre un iad temporar a avut un impact mult mai amplu. După ce s-au răspândit relatările despre puterile mistice ale peșterilor Sfântului Patrick, mănăstirea a devenit unul dintre cele mai populare locuri de pelerinaj din Europa.
Ideea că păcătoșii ar putea experimenta suferința pentru o perioadă scurtă înainte de a ajunge la mântuire a devenit una dintre pietrele de temelie ale conceptului de purgatoriu, un fel de „sală de așteptare” pentru rai.
Prin popularizarea acestor idei, Purgatoriul Sfântului Patrick a devenit un punct esențial pentru evoluția conceptelor creștine despre ce se întâmplă după moarte. La doar 100 de ani după primele relatări, purgatoriul a fost inclus oficial în doctrina bisericii în 1274.
Chiar și astăzi, pelerini din întreaga lume fac vizite epuizante pe insulă pentru a experimenta iadul pe propria piele.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
