Iar totul se întâmplă de față cu părinții acestora. De regulă, cu mamele lor. ”Exact ca mama” (Just Like Mom) a fost timp de decenii o emisiune extrem de vizionată. În clipul difuzat pe TikTok, e realizată o compilație de scene extrem de stânjenitoare în care este evident pentru toată lumea că prezentatorul emisiunii, Fergie Olver, le face avansuri fetițelor. Mai mult, sub pretextul unor gesturi drăgălașe și spontane, acesta le sărută pe buze, pe minore. Limbajul corporal al fetițelor astfel abuzate e evident după consumarea fiecărei scene în parte.
Totuși, la vremea respectivă, nimeni nu a considerat că s-ar întâmpla ceva nepotrivit. Din contra, emisiunea era considerată un mare succes.
Istoria unui show de televiziune controversat
Abia mai târziu au devenit publice acuzații de pedofilie al adresa prezentatorului Fergie Olver. Just Like Mom este un joc de televiziune canadian care a fost difuzat între 1980 și 1985 la CTV. Un total de 595 de episoade au fost înregistrate la studiourile CFTO-TV din suburbia Toronto, Scarborough, Ontario.
Primul sezon al emisiunii a fost prezentat de Stephen Young, dar începând cu al doilea sezon show-ul a fost prezentat de cuplul format din soții Fergie Olver și creatoarea emisiunii, Catherine Swing. Formatul era de a determina ce copil și ce mamă se cunoșteau cel mai bine prin potrivirea răspunsurilor, precum și prin memorabila provocare a rețetelor.
Câte trei echipe, formate dintr-un copil mic și mama sa (sau, ocazional, tatăl său), au concurat în fiecare episod. Episoadele au fost difuzate până în 2010. Din 2017 o versiune nouă și actualizată, numită Just Like Mom and Dad a fost preluată de Yes TV în Canada și BYU TV în Statele Unite pentru a fi difuzată în 2018.
Controversă – Fergie, pedofil sau nu?
În timp ce găzduia emisiunea Just Like Mom, Fergie Olver avea obiceiul de a săruta fetele tinere participante, iar dacă acestea nu îi dădeau sărutări, el le săruta oricum. Acest lucru nu era ilegal în Canada și nimeni nu a depus plângere împotriva lui Fergie, deși mulți critici, precum și publicul, au susținut că acesta se comporta la limita pedofiliei, adică se gândește și are fantezii cu fete și/sau băieți minori, dar nu cedează la impulsurile sale, scrie Biographypedia.com.
Au fost postate pe internet înregistrări video în care Fergie poate fi văzut sărutând fete în timp ce acestea încearcă să se elibereze de el. Mai mult, Fergie a fost numit pervers din cauza comportamentului său în emisiune, însă autoritățile nu au luat măsuri împotriva lui, în lipsa unor plângeri înregistrate. Astăzi, bărbatul călătorește adesea împreună cu soția sa, Susan, cei doi fiind pensionari acum, dar unii cu o avere estimată la peste 1,4 milioane de dolari.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook