Pe suprafața multor sateliți înghețați din sistemul nostru solar, oamenii de știință au documentat falii de alunecare, cele care apar atunci când pereții faliei se deplasează unul pe lângă celălalt în lateral, așa cum este cazul faliei San Andreas din California. E posibil ca în aceste locuri să trăiască extratereștri?
Activitate geologică
„Suntem interesați să studiem deformarea prin forfecare pe lunile înghețate, deoarece acest tip de falii poate facilita schimbul de materiale de suprafață și de subsol prin procese de încălzire prin forfecare, creând potențial medii propice pentru apariția vieții”, a declarat Liliane Burkhard, autorul principal al studiilor și cercetător afiliat la Institutul de Geofizică și Planetologie din Hawai din cadrul Școlii de Științe și Tehnologie Oceanică și a Pământului de la UH Manoa.
Atunci când o lună înghețată se deplasează în jurul planetei-mamă, gravitația planetei poate provoca o flexiune a suprafeței lunare, ceea ce poate conduce la o activitate geologică, cum ar fi falierea prin alunecare. Tensiunile de maree variază pe măsură ce luna își schimbă distanța față de planeta sa, deoarece orbita lunii poate fi mai degrabă eliptică decât circulară.
Titan, singura lună din sistemul solar care ar putea conține medii locuibile
Prezența temperaturilor extrem de scăzute de pe suprafața lui Titan înseamnă că gheața de apă acționează ca o rocă care se poate fisura, falia și deforma. Dovezile furnizate de nava spațială Cassini sugerează că la zeci de kilometri sub suprafața înghețată există un ocean de apă lichidă. Mai mult, Titan este singura Lună din sistemul solar cu o atmosferă densă, care, în mod unic, susține un ciclu hidrologic asemănător cu cel al Pământului. Dar și cu nori de metan, ploaie și lichid care curg pe suprafață pentru a umple lacurile și mările, plasând-o printre puținele lumi care ar putea conține medii locuibile.
Sosirea astronauților pe Titan este planificată pentru anul 2034
Misiunea NASA Dragonfly va fi lansată în 2027, iar sosirea pe Titan este planificată în 2034. Noul modul de aterizare cu rotor va efectua mai multe zboruri pe suprafață, explorând o varietate de locații pentru a căuta elementele constitutive și semnele de viață.
În cadrul investigației asupra zonei craterului Selk de pe Titan, locul desemnat pentru aterizarea inițială a misiunii Dragonfly, Burkhard și coautorul său au explorat potențialul de deformare prin forfecare și de faliere prin alunecare, informează sursa citată.
Pentru a face acest lucru, experții au calculat stresul care ar fi exercitat pe suprafața lui Titan din cauza forțelor mareice pe măsură ce luna orbitează în jurul lui Saturn și au testat posibilitatea apariției faliei prin examinarea diferitelor caracteristici ale solului înghețat.
Ganymede, cea mai mare lună a lui Jupiter
„În timp ce cercetările noastre anterioare indicau că anumite zone de pe Titan ar putea suferi în prezent deformări din cauza tensiunilor mareice, zona craterului Selk ar trebui să găzduiască presiuni foarte mari ale fluidelor poroase. Și un coeficient de frecare crustală scăzut pentru o cedare prin forfecare, ceea ce pare improbabil.
În consecință, este sigur să deducem că Dragonfly nu va ateriza într-un șanț cu alunecare de greșeală!”, a declarat Burkhard. Într-o a doua publicație, Burkhard și coautorii săi au investigat istoria geologică a lui Ganymede, cea mai mare lună a lui Jupiter, în zona Nippur/Philus Sulci, examinând datele de înaltă rezoluție disponibile pentru această regiune și efectuând o investigație a stresului mareic al trecutului lui Ganymede.
Asceasta are documentate falii de alunecare pe suprafață, dar orbita sa actuală este prea circulară, spre deosebire de cea eliptică, pentru a provoca vreo deformare de tensiune mareică.
„Ganymede ar fi putut trece printr-o perioadă în care orbita sa a fost mult mai eliptică decât este astăzi”
Cercetătorii au descoperit că mai multe benzi transversale de teren ușor din situl Nippur/Philus Sulci prezintă diferite grade de deformare tectonică, iar cronologia activității tectonice implicată de relațiile transversale cartografiate a dezvăluit trei ere de activitate geologică distinctă: veche, intermediară și cea mai tânără.
„Am investigat trăsăturile de faliere cu alunecare în greabăn în terenul de vârstă intermediară, iar acestea corespund, în ceea ce privește direcția de alunecare, predicțiilor rezultate din modelarea tensiunilor unei excentricități mai mari din trecut. Ganymede ar fi putut trece printr-o perioadă în care orbita sa a fost mult mai eliptică decât este astăzi”, a declarat Burkhard.
Ganymede a avut o „criză de mijloc de viață”
Alte caracteristici de forfecare găsite în unități geologice mai tinere din aceeași regiune nu se aliniază în direcția de alunecare cu indicatorii tipici de forfecare de ordinul întâi. „Acest lucru sugerează că aceste trăsături s-ar fi putut forma printr-un alt proces și nu neapărat din cauza unor tensiuni mareice mai mari”, a adăugat Burkhard. „Așadar, Ganymede a avut o „criză de mijloc de viață” cauzată de maree, dar cea mai tânără criză a sa rămâne enigmatică”, a mai spus specialistul.
Studiile recente, împreună cu misiunile de explorare spațială, creează un feedback pozitiv de cunoștințe. „Investigațiile geologice, cum ar fi acestea, înainte de lansare și sosire, informează și ghidează activitățile misiunii. Iar misiuni precum Dragonfly, Europa Clipper și JUICE al ESA vor constrânge și mai mult abordarea noastră de modelare și pot ajuta la identificarea celor mai interesante locații pentru explorarea landerului și, eventual, pentru a obține acces la oceanul interior al sateliților înghețați”, a mai spus Burkhard.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook