Simona Ionescu / Redactor Șef
Echinocțiul de primăvară reprezintă începutul astronomic al primăverii și momentul în care ziua este egală cu noaptea. Este de la sine înțeles de ce, în toate culturile, momentul echinocțiului era și este celebrat. Ca să fim extrem de preciși, trebuie să spunem că echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie 2023 la ora 23:24, iar acesta marchează trecerea efectivă de la iarnă la primăvară.
Cuvântul „echinocţiu” provine din limba franceză – „equinoxe”, care, la rândul lui, este derivat din cuvântul latin „aequinoctium”, format din „aequus”, care înseamnă „egal” și cuvântul „nox” sau „noctis”, care înseamnă „noapte”. Echinocțiul de primăvară semnifică momentul în care ziua și noaptea sunt egale, iar acest lucru se întâmplă în orice loc de pe pământ. De mâine începând, ziua începe să crească semnificativ, iar noaptea va fi tot mai scurtă, până pe 21 iunie. Din punct de vedere astronomic, primăvara începe odată cu echinocțiul de primăvară și durează aproximativ 92 de zile.
Echinocțiul de primăvară are loc în momentul în care Soarele traversează ecuatorul ceresc mergând de la sud la nord, în care planeta noastră se află cel mai aproape de Soare.
Puțină lume știe că lângă Timișoara a fost descoperit un templu unic în lume. De două ori pe an acesta era luminat într-un mod aparte, iar felul în care intra lumina în el are importanță ritualică. Unul din aceste momente se întâmpla în timpul echinocțiului de primăvară Aflat la mai puțin de 20 de kilometri distanță de Timișoara, templul de la Parța (prima comună de lângă Timișoara pe drumul care duce spre frontiera cu Serbia) este cel mai bine păstrat sanctuar neolitic din România și conține inventarul integral al unui monument de cult.
Sanctuarul a fost descoperit la sfârșitul anilor 70, de arheologul bănățean Gherghe Lazarovici. Piesa centrală a templului este un grup statuar de aproximativ 2 metri, cu două siluete alipite. Una are cap de femeie și alta cu cap de taur. Complexul statuar este realizat dintr-un singur bloc decorat cu incizii în culorile galben și roșu, culori des întâlnite în necropole sau morminte de incinerație până în perioada antică. În jurul acestei statui se presupune că aveau loc ritualurile oficiate în templu.
Pe peretele vestic al templului, exista un orificiu ce lăsa să pătrundă lumina soarelui în interior. Lumina ajungea pe capul de taur, doar două zile pe an. Mai exact, la echinocţiul de primăvară și la cel de toamnă, marcând astfel începutul și finalul anului agricol. În final, lumina ajungea pe vasul cu apă sfințită de la baza complexului statuar aflat în camera sacră rezervată doar inițiaților.
Cercetările sistematice ale arheologilor au demonstrat existența în acel loc a unei clădiri monumentale, de aproximativ 11,5 x 6 metri. Arheologii au demonstrat existența aici a două sanctuare suprapuse. Amândouă aparțineau neoliticului mijlociu, din care cel de al doilea avea două etape de refacere. Al doilea sanctuar a fost incendiat intenționat și distrus sistematic, cel mai probabil ca urmare a unui ritual.
Se crede că templul era închinat Zeiței Mame, într-o religie solară bazată pe un calendar lunar. Atributul suprem al divinității era actul de creație. Iar personificarea fertilității nu putea să poarte decât chip de femeie.
Marele etnograf Ion Ghinoiu constată că pe teritoriul României credința în Zeița Mamă este atât de puternică încât multe elemente din cultul ei au fost trecute în seama Fecioarei Maria creștine. Pe de altă parte, Zeița Mamă era legată de echinocțiul de primăvară. Conform datelor calendarelor antice raportate la cele actuale, echinocțiul de primăvară avea loc pe 9 martie, când se celebra ziua Marii Zeițe Mamă neolitice. Peste ea, creștinismul a suprapus-o pe mucenița Evdochia – devenită în credința populară baba Dochia.
Se crede că Marile preotese de la Parța, despre care se crede că oficiau cultul devenit ulterior secret, au raportat propriul bioritm uman la un element ceresc stabil: Luna. Calendarul menstrual astfel creat, probabil cel mai vechi calendar din lume, avea ca scop secret încercarea de a crea eroi și eroine nu simpli copii, ci Copiii Lunii des întâlniți în legendele și miturile românești. Copii cu stea în frunte sau cu Luna/Soarele întipărite pe corp – umăr, ca semn divin/predestinat din naștere pentru a face lucruri mărețe ce vor influența viața comunității etc.
Marcate cu simboluri sacre sunt și cele două statui monumentale ale Templului de la Parța. Cuplul divin format din Marea Zeiță Mamă și partenerul ei, Taurul.
Sursa foto: Muzeul Național al Banatului, Descoperă.ro
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
