Nicolae Labiş, accident sau crimă ascunsă? Femeia care a văzut tot s-a sinucis

Pe „ea”, frumoasa balerină Maria Polevoi care i-a furat mințile, Nicolae Labiș a întâlnit-o în seara de 9 decembrie, la celebrul restaurant Capșa. Au plănuit să petreacă cea mai frumoasă noapte împreună, dar rusoaica l-a condus la spital. După ce a văzut cel mai teribil accident. La 22 de ani după nenorocire, rusoaica s-a sinucis.

„E al naibii de frumos să trăiești”

După blestematul de accident de tramvai, despre care Nicolae Labiș a spus că a fost o crimă, poetul a rezistat zece zile. Într-o cameră din Spitalul „Central” din București, unul dintre cei mai iubiți, dar și incomozi poeți a cerut permanent oxigen și striga să-l audă toată lumea: „Al naibii de frumos să trăiești”. Își dorea să rămână pe pământ, să le arate tuturor cine este, dar a apucat doar să povestească totul despre accidentul care l-a băgat în mormânt.

„Nu am căzut singur, am fost îmbrâncit de cineva…”

Lângă patul lui din spital, Imre Portik a aflat tot adevărul, pe care ulterior l-a arătat întregii lumi în volumul său despre discuția dintre el și Labiș. L-a întrebat dacă a băut, iar Labiș a recunoscut că a consumat ceva, „dar nici măcar amețit n-am fost”.

Apoi, i-a mărturisit lui Portik că nu „am căzut sub tramvai sigur, am fost îmbrâncit din spate de cineva”. Dar nu știe cine a fost, pentru că „îmbrâncitura m-a proiectat, cu braţele ridicate, pe grătarul între vagoane”. „Încleştasem degetele mâinilor de o bară a grătarului, dar încet, încet alunecam tot mai jos, iar picioarele tot mai mult ajungeau sub vagonul-remorcă. Eram cu capul în aer, cu faţa în jos şi vedeam cum sar din şine scântei galbene şi verzui.

„Trebuia să văd întâi în ce tramvai și în ce vagon se urcă ea”

În timp ce eram târât aşa, am simţit câteva lovituri puternice ale vagonului din urmă în spate. (…) Am aşteptat în loc până când motorul a ajuns în dreptul meu cu viteză redusă, însă văzând că va depăşi capătul zonei de refugiu, am pornit în urma lui, dar n-am reuşit să fac nici doi paşi, când m-am trezit împins din spate spre grătar. Nu aveam intenţia să iau tramvaiul din mers, fiindcă trebuia să văd întâi în ce tramvai şi în ce vagon se urcă ea.”, ar fi povestit Nicolae Labiș.

După accident, „ea” s-a îmbolnăvit și „câtăva” vreme nu și-a mai părăsit locuința

„Ea” e balerina Maria Polevoi pe care poetul a cunoscut-o pe 9 decembrie la Capșa. O prietenă de-a Mariei a povestit, după mulți ani, fără să-și dea numele, despre cum s-au cunoscut cei doi. Ea a mărturisit că „în zilele de după 9 spre 10 decembrie am fost acasă la Maria Polevoi care, profund impresionată de drama petrecută sub ochii ei, s-a îmbolnăvit.

Și câtăva vreme nu şi-a mai părăsit locuinţa decât pentru a merge, în calitate de martor, să-şi îndeplinească obligaţiile faţă de autorităţi. Cele povestite mie atunci, şi numai atunci cu amănunte, a dorit să le uite şi a evitat să le mai spună altcuiva”.

Cum l-a cunoscut pe Labiș

Când l-a văzut prima dată pe Nicolae Labiș, rusoaica l-a privit ca pe „un copil mare, ciudat, ironic”. L-a ascultat recitând și i-a sorbit fiecare cuvânt, iar el s-a amuzat, întrebând-o „dacă mai văzuse de aproape, în carne și oase, un scriitor, un poet…”. Nu-i venea să creadă că un „tânăr atât de fermecător să bea singur” și s-a amuzat când Labiș i-a răspuns că are companion: sticla sa.

I-a povestit ce se întâmpla în tagma dansatorilor, apoi l-a invitat pe Labiș la ea acasă. Și pentru ca toți cei prezenți să nu-și dea seama ce se întâmplă, au decis să plece separat și să se întâlnească în stația de tramvai. Dar pentru că „ceilalți vroiau să continue seara în alt local”, la Victoria. Acolo, Labiș „s-a plimbat cu paharul în mână, dar de băut nu a mai băut” și într-un final, Maria s-a dus la masa poetului și i-a spus că „ei pleacă. La ușă, poetul s-a alăturat grupului”.

„Ea” a simulat că se urcă în tramvai…

Maria Polevoi, balerina de la ansamblul MAI și marele Nicolae Labiș au ajuns pe refugiul din stația de tramvai de la Colțea. Urmau să meargă acasă la rusoaică, dar au ajuns la spital. Labiș cu traumatism al coloanei vertebrale şi paraplegie, „ea” ca însoțitor.

Medicul Firică care l-a primit pe poet a povestit ulterior că „mi-a revenit trista sarcină să constat, încă de la primul examen, că accidentatul nu avea nici o şansă: măduva era complet secţionată. Tot ce puteam face era să-i prelungim viaţa cu câteva zile”.

Balerina s-a sinucis la 22 de ani de la nenorocire

Locotenentul Ioan Grozavu care s-a ocupat de anchetă, a mărturisit că Labiș „a alergat după tramvaiul 4, mai şi băuse puţin şi a alunecat. (…) la plecare s-a ţinut după rusoaică. Nu îmi mai amintesc cum o cheamă. Ea a simulat că se urcă în vagon, dar nu s-a mai urcat. El a trăit cu impresia că ea este în tramvai, a alergat să-l prindă să meargă cu ea şi a căzut.”

După 22 de ani de la nenorocire, în aceeași garsonieră de pe Calea Călărași în care ar fi trebuit să ajungă cu Nicolae Labiș, balerina s-a sinucis cu o supradoză. După ce a declarat că n-a fost o crimă, ci un accident. Dar dacă mâna care l-a împins pe marele pot a fost chiar a balerinei, pe care apoi au măcinat-o remușcările?

„Pasărea cu clonț de rubin s-a răzbunat”

În camera de spital, Labiș și-a chemat prietenul, pe Aurel Covaci și i-a dictat ultimele versuri:  „Pasărea cu clonţ de rubin/ S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat./ Nu mai pot s-o mângâi./ M-a strivit/ Pasărea cu clonţ de rubin./ Iar mâine / Puii păsării cu clonţ de rubin/ Ciugulind prin ţărână/ Vor găsi poate / urmele poetului Nicolae Labiş/ Care va rămâne o amintire frumoasă…”.

Nicolae Labiș își doarme somnul de veci la cimitirul Bellu, alături de alte nume sonore ale României.