Mare parte din apa unui lac s-a evaporat, iar pe unul dintre maluri sunt întinse, pe sute de metri, oase și monumente funerare provenind dintr-un vechi cimitir. Primarul localității din apropiere spune că este prima oară când se lovește de o astfel de situație și nu știe ce ar putea să facă.
Întrebat ce trebuie să se facă cu acele resturi umane, primarul localității a declarat presei locale: „Deci în momentul ăsta nici eu nu știu… Dacă mă întrebați, o speță de genul acesta nu am întâlnit”.
Zeci de cranii, diferite oase umane și cruci vechi se află acum pe malul lacului Săruleşti din județul Călărași. Cel mai vechi mormânt de aici datează din 1893.
Mai târziu cu un secol, schitul Codreni și întreg cimitirul au fost luate de apă, după ce un proiect din perioada comunistă ar fi vrut să transforme Capitala într-un oraș port. Seceta din această vară a retras apele și a scos la suprafață urmele cimitirului.
Cu ani în urmă, mormintele au fost așezate în jurul lăcașului de cult. Astăzi, însă, din schit au mai rămas doar niște ruine, singurele care mai amintesc de cele trei sate inundate intenționat: Codreni, Sulimanu și Pârlita. Localnicii de atunci nu au avut de ales decât să se mute în alte localități.
Localități inundate intenționat de comuniști
Pe fundul lacului Săruleşti se află satele Ciofliceni şi Pavliceni, părţi din Săruleşti-sat, Presna şi Sănduliţa. Localităţile au fost inundate de comunişti pentru realizarea canalului Dunăre-Bucureşti, proiect care a fost însă abandonat în anul 1989 deoarece s-a constatat că nu se poate menţine un nivel navigabil constant până în Capitală. Localnicii susţin că, azi, adâncimea lacului, care se află la 55 km de Bucureşti, ajunge şi la 11 metri pe un luciu de apă de 420 de hectare, lung de 20 de kilometri şi cu o lăţime de peste 100 de metri.
sursă foto: observator
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook