Conform Noului Testament, Iisus Hristos a fost crud martirizat de romani în jurul anului 33 d.Hr. Însă, după trei zile în mormânt, se spune că Iisus a înviat miraculos, a apărut în fața discipolilor săi și s-a înălțat la cer. Învierea lui Iisus și triumful său asupra morții este ceea ce creștinii sărbătoresc în fiecare an de Paște.
Cu toate acestea, creștinismul nu este singura credință antică ce venerează o zeitate care moare și apoi învie. Religia și mitologia lumii sunt pline de povești stranii despre învierea unor zei antici.
Poveștile despre moarte și înviere, strâns legate de ciclul agricol
În Orientul Apropiat antic, unde a fost scrisă Biblia, poveștile despre moartea și învierea divină erau strâns legate de ciclul agricol, iar istoricii notau că primii creștini au ales probabil o dată de primăvară pentru Paște pentru a coincide cu festivalurile păgâne deja existente, dedicate zeilor lor înviați.
Iată alte exemple de povești despre înviere din culturile antice din întreaga lume, inclusiv din India, Egipt, dar și mitologia nordică.
Tammuz, Zeul Primăverii din Mesopotamia
În vechile societăți agrare, ultimele zile ale iernii marcau sfârșitul lunilor de subzistență limitată și sosirea mult așteptată a belșugului de primăvară și vară. În Mesopotamia antică, una dintre primele civilizații agrare, oamenii găseau explicații divine pentru aceste cicluri anuale de abundență și foamete.
Ishtar era marea zeiță-mamă a Mesopotamiei și sursa fertilității și abundenței naturale. Iubitul ei era Tammuz, un tânăr zeu chipeș care murea în fiecare iarnă și pleca în lumea subpământeană umbroasă. Timp de șase luni pe an, Ishtar călătorea în tărâmul morților pentru a-și salva iubitul. În acest timp, lumea era lipsită de fertilitate, reproducere și creștere.
Osiris, Zeul Egiptean al morții agriculturii
La fel ca Mesopotamia, civilizația egipteană antică depindea de ciclurile naturii. În special, se bazau pe inundațiile anuale de primăvară ale Nilului, care alimentau abundența agricolă a bazinului Nilului. Egiptenii antici credeau că ciclurile naturii erau controlate de Osiris, zeul agriculturii.
Conform mitologiei egiptene, Osiris a domnit odată pe pământ alături de regina sa, Isis, zeița fertilității. Însă Osiris a fost înșelat și ucis de fratele său, Set, care i-a tăiat trupul și i-a împrăștiat rămășițele prin Egipt. Isis a reconstituit trupul lui Osiris, l-a uns cu ulei și a efectuat elaboratele rituri de îmbălsămare, care l-au înviat pe Osiris la viață eternă ca zeu al lumii de dincolo.
Faraonii antici sperau, de asemenea, să devină nemuritori prin aceleași ritualuri de îmbălsămare și mumificare pe care Isis le-a folosit pentru a-l învia pe Osiris. În timp, chiar și egiptenii obișnuiți au ales să fie mumificați, în speranța de a învinge moartea așa cum a făcut Osiris. Mumiile regale, precum Tutankhamon, au fost găsite purtând măști funerare care aveau înfățișarea lui Osiris.
India Antică avea și ea legenda învierii
Conform tradiției hinduse, a existat odată o prințesă inteligentă și frumoasă pe nume Savitri, care a refuzat să se căsătorească cu oricare dintre pretendenții ce o curtau. A părăsit palatul în căutarea adevăratei ei iubiri și l-a găsit pe Satyavan, un frumos pădurar care fusese cândva prinț.
Savitri și Satyavan s-au îndrăgostit și s-au căsătorit, dar un mesager al zeilor a adus o profeție teribilă — Satyavan urma să moară exact peste un an. Și, așa cum fusese prezis, în ziua aniversării lor, Satyavan s-a prăbușit și a murit. Yamraj, zeul morții, a venit să revendice sufletul lui Satyavan.
Prințesa a păcălit moartea
Dar inteligenta Savitri avea un plan. L-a urmărit cu încăpățânare pe Yamraj prin deșertul arzător și până la intrarea în lumea subpământeană, implorându-l să-i înapoieze soțul. Yamraj a fost de acord să îi ofere o dorință, dar nu viața soțului ei.
În schimb, Savitri a cerut să fie binecuvântată cu mulți copii. Când Yamraj a acceptat, ea l-a întrebat cum ar putea avea copii fără un soț. Și pentru că a jurat să se căsătorească doar cu Satyavan, Yamraj a trebuit să i-l returneze pe soțul ei pentru a-și ține promisiunea.
Satyavan a fost readus la viață, iar cuplul fericit a fost reunit.
Sacrificiul lui Odin
În mitologia nordică, Odin este cel mai important dintre zeii din Valhalla, un zeu creator ale cărui înțelepciune și vrăjitorie erau incomparabile. Dar Odin a trebuit să plătească un preț teribil pentru a obține această cunoaștere puternică și ezoterică.
Conform legendei nordice, cele mai mari surse de înțelepciune din lumea antică erau runele, simboluri magice pe care nici măcar zeii nu le puteau descifra. Dar Odin era dispus să facă orice, chiar să înfrunte moartea însăși, pentru a descifra sensul runelor și a accesa puterea lor ascunsă.
Odin s-a spânzurat pentru a dobândi puteri de zeu
Conform poemului epic viking „Hávamál”, Odin s-a supus unei forme violente de auto-sacrificiu: „mie însumi dat”, spune Odin. S-a spânzurat de marele copac Yggdrasil, și-a străpuns partea laterală cu o suliță și le-a interzis celorlalți zei să îi vină în ajutor. Timp de nouă zile, Odin a atârnat de copac, privindu-se în adâncurile apei din Fântâna lui Urd, până când, în a noua zi, formele runelor i-au fost dezvăluite.
În limbajul și imaginile din „Hávamál”, o parte din Odin a murit în acea încercare de nouă zile și a renăscut sau a fost înviat ca o ființă mult mai puternică, cu noi cunoștințe și abilități.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook