Povestea stranie a femeii care a trăit o dată, dar a fost îngropată de două ori. Mormântul ei fascinează și azi

Vremurile erau grele în anii 1700, iar oamenii câștigau un bănuț cum puteau. Unele ocupații erau privite cu dezaprobare — și pe bună dreptate. Una dintre aceste meserii era cea de jefuitori de morminte. Acești indivizi dubioși furnizau cadavre numeroaselor școli medicale private din Regatul Unit, iar la începutul secolului al XVIII-lea, afacerea mergea strună. 

Probabil cei mai faimoși practicanți ai acestui „meșteșug” au fost Burke și Hare. Notorietatea lor nu provenea neapărat din jefuirea mormintelor, ci mai degrabă din faptul că ofereau „marfă proaspătă”, la comandă. Amândoi erau originari din Irlanda, dar s-au întâlnit la Edinburgh, de unde au început să furnizeze studenților la anatomie mai mult decât cota de cadavre necesară.

Povestea femeii care a trăit o dată, dar a fost îngropată de două ori 

Jefuitorii de morminte nu erau un fenomen unic în Edinburgh. În Irlanda, chirurgii erau dispuși să plătească bine pentru cei recent decedați, ceea ce oferea oportunități de angajare pentru jefuitorii de morminte locali. Însă această practică avea să se dovedească de-a dreptul palpitantă pentru o astfel de bandă din Lurgan, în anul 1705.

Margorie McCall era căsătorită cu un doctor. Locuiau pe Church Place, în Lurgan, județul Armagh, și, după toate relatările, erau foarte fericiți. Când Margorie s-a îmbolnăvit, soțul ei, John, era devastat — în anii 1700, multe boli pe care astăzi le considerăm minore puteau fi fatale, iar „febra” era un termen umbrelă pentru multe dintre ele. 

Când a murit, femeia a fost înmormântată cu un inel de aur pe deget 

Din păcate, Margorie a pierdut lupta cu boala și a fost înmormântată în cimitirul bisericii Shankill, nu departe de casa lor din Church Place. A fost înmormântată în grabă, de teamă ca febra să nu se răspândească, și totul părea că se încheiase acolo. Totuși, ea avea să devină una dintre cele mai faimoase femei din Lurgan — și este pomenită și astăzi.

La priveghi a existat multă agitație în jurul unui inel de mare valoare pe care Margorie îl purta. Mulți dintre cei prezenți au încercat în zadar să-i scoată inelul de pe deget — poate pentru că anticipau că jefuitorii de morminte ar putea profana mormântul ei pentru a fura bijuteria. 

Margorie a fost îngropată purtând în continuare frumosul ei inel de aur. Soțul ei nu a reușit să-l scoată de pe degetul care se umflase considerabil după moarte, dar zvonul despre comoară a ajuns la urechile jefuitorilor de morminte. Aceștia au văzut o oportunitate de a obține un bonus.

După priveghi – care, în mod tradițional, era menit să prevină o înmormântare prematură, familia stând de veghe pentru a vedea dacă decedatul se trezește – Margorie a fost înmormântată în cimitirul Shankill.

Jefuitorii de morminte au vrut să fure inelul, dar au avut parte de șocul vieții lor 

În acea seară, înainte ca pământul să apuce să se așeze peste sicriul lui Margorie, jefuitorii de morminte au dat buzna. Ascunși de întuneric, au săpat până au ajuns la sicriu și l-au deschis. Așa cum spuneau zvonurile, inelul era încă pe degetul ei. 

Înainte să scoată trupul, au încercat să fure bijuteria, dar nu au reușit să o desprindă. Fiind oameni „de afaceri”, nu aveau de gând să lase un asemenea trofeu să ajungă pe masa unui chirurg, iar cum Margorie nu putea fi „mai moartă de-atât”, au decis să-i taie degetul ca să ia inelul.

Femeia îngropată s-a trezit și a mers acasă la soț și copii

În clipa în care au început să curgă picături de sânge, Margorie s-a trezit — revenită dintr-o stare de comă profundă, sau un „leșin” prelungit. S-a ridicat brusc în șezut, cu ochii larg deschiși, și a țipat isteric.

 Există variante diferite privind soarta jefuitorilor: una spune că unul dintre ei a murit pe loc de spaimă; alta că au fugit amândoi, fără să mai revină vreodată la meseria lor dubioasă. Oricare ar fi adevărul, e aproape sigur că n-au uitat niciodată acea pățanie. Curajoasa Margorie a ieșit singură din mormânt și a ajuns, clătinându-se, până acasă.

Acasă, soțul ei John stătea cu copiii și rudele, jelind pierderea și rugându-se pentru sufletul ei. Atunci s-au auzit trei bătăi în ușă. John – încă măcinat de durere – a spus: „Dacă mama voastră ar mai fi în viață, aș jura că e bătaia ei”. 

Soțul a murit pe loc atunci când și-a văzut soția vie, în fața ușii 

Într-adevăr, când a deschis ușa, s-a trezit față în față cu „răposata” soție – îmbrăcată în hainele de înmormântare, cu sânge șiroind din degetul aproape tăiat, dar vie. Reacția lui John e disputată, dar majoritatea versiunilor spun că a căzut mort pe loc. Margorie era vie și relativ bine, dar John era acum mai mort decât fusese ea vreodată. A fost îngropat în locul pe care Margorie tocmai îl eliberase.

Margorie s-a recăsătorit și a avut mai mulți copii, deși se zvonea că a ieșit din mormânt deja însărcinată cu un „pretendent necunoscut”. Când a murit cu adevărat, a fost îngropată din nou în cimitirul Shankill, iar piatra ei funerară există și astăzi.

Pe ea scrie: „A trăit o dată, a fost îngropată de două ori”. 

Ea este încă amintită de locuitorii din Lurgan și se spune că, din când în când, poate fi zărită plimbându-se prin cimitirul Shankill — poate în căutarea celor care au nedreptățit-o.