Simona Ionescu / Redactor Șef

Povestea tulburătoare a lui Lucie, fantoma castelului Veauce. Doamna albă își caută liniștea din 1565

Povestea tulburătoare a lui Lucie, fantoma castelului Veauce. Doamna albă își caută liniștea din 1565
În 1565, o servitoare este închisă de soția geloasă a lordului local. De atunci, legenda spune că ea revine și bântuie locul, în căutarea dreptății și a liniștii.

În 1565, baronul de Veauce se îndrăgostește de Lucie, o frumoasă servitoare de 18 ani, care va muri în temniță, închisă acolo de soția geloasă. De atunci, se spune că fantoma ei bântuie locul sperând că va găsi milă și liniște.

Lucie provenea dintr-o familie nobilă, dar complet falită

În 1559, Guy de Daillon, lord și baron de Veauce, cavaler al Ordinului Regelui, se căsătorește cu Jacqueline de La Fayette, doamnă de Pont-Gibaud. Câteva luni mai târziu, o tânără de 18 ani, pe nume Lucie, se prezintă la castel.

Lucie, provenind dintr-o familie nobilă, dar complet falită, foarte frumoasă, este primită de stăpânul locului. Guy de Daillon, nu pare deloc indiferent la farmecul, inocența și grația domnișoarei și imediat o angajează ca servitoare.

În scurt timp de la venirea lui Lucie, lordul s-a îndrăgostit nebunește, dovadă că la întoarcerea de la vânătoare, îi oferea cele mai frumoase trofee lui Lucie, care devenise amanta lui…

Soția s-a răzbunat la scurt timp de la plecarea lordului la război

Evident, soția legitimă și abandonată și-a dat seama de ceea ce se întâmplă și a jurat să se răzbune de îndată ce se va ivi ocazia… câteva luni mai târziu, Guy de Daillon a trebuit să-și îmbrace armura, să-și încalce armăsarul și să plece la război. Soția a devenit stăpână pentru o perioadă destul de lungă.

În acele vremuri, baronii din Veauce puteau să-și condamne slugile după bunul plac. În plus, în castelul din Veauce exista și o închisoare, amenajată în turnul numit Mal-Coiffée, în partea sud-estică a fortăreței. Închisoarea în sine cuprindea trei celule suprapuse. În partea de sus erau închiși prizonierii condamnați la pedepse ușoare, care erau puși la muncă grea.

La parter erau condamnații care urmau să ispășească mai mulți ani de închisoare. În subsol se afla o a treia închisoare, din care nu aveau practic nicio șansă să mai iasă vreodată, condamnații fiind coborâți în această temniță umedă cu ajutorul unei frânghii.

Sadica soție a baronului de Veauce

Povestea tulburătoare a lui Lucie, fantoma castelului Veauce. Doamna albă își caută liniștea din 1565
Fantoma din castelul Veauce încă își caută liniștea. Sursă foto: monbourbonnais.com

Biata servitoare Lucie a fost închisă, din ordinul baronesei, în celula de la primul etaj, pe care aceasta o golise în prealabil de toți prizonierii. Izolată, nu primea alte vizite decât ale acesteia, care o batjocorea și o insulta.

Mâncare i se dădea doar cât să nu moară, la fel și apă, iar frigul din celulă începuse să pună stăpânire pe trupul său firav. Supusă unui astfel de tratament, frumoasa tânără nu a mai fost în scurt timp decât o umbră a ei însăși și a murit în chinurile fricii, foamei și disperării după câteva luni.

Conform legendei, acest lucru s-a întâmplat într-o noapte de toamnă, iar în acea seară, locuitorii satului au văzut o apariție strălucitoare așezată pe crenelurile turnului Mal-Coiffée.

A fost prima apariție a servitoarei, denumită Doamna albă, iar de atunci silueta ei fantomatică continuă să bântuie castelul în jurul miezului nopții, în special sala gărzilor din turnul Ceasului și calea de veghe, care duce de la turnul Ceasului la închisoarea turnului Mal-Coiffée.

Ce spune istoria despre fantoma lui Lucie

Baronul Amable de Blich povestea, într-o scrisoare din secolul al XVII-lea, că a văzut o siluetă feminină luminoasă plângând. Preotul parohiei din acea localitate a notat în secolul al XIX-lea că un grăjdar pe nume Denis Vincent a simțit o forță necunoscută care l-a împins la perete, înainte de a observa trecerea unei siluete luminoase de femeie.

În 1963, câinele unui psihiatru venit din Frankfurt, a început să urle și pe perete, a zărit o formă luminoasă. Doctorul a fotografiat imediat, dar pe peliculă nu s-a văzut nimic…

Mai târziu, un locuitor din Chile, atras de televiziune și de relatările din ziare, a sosit la Veauce și a pretins că a auzit zgomote pe care le-a descris ca „tot felul de gemete”. Un specialist în fenomene electromagnetice a venit din Los Angeles în decembrie 1971, pe aparatele sale fiind înregistrate unde neidentificate.

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *