Prima eclipsă totală de Lună va avea loc pe data de 16 mai 2022, iar cea de-a doua se va produce pe 8 noiembrie.
16 mai, prima eclipsă totală de Lună. La ce să vă așteptați
Prima eclipsă totală de Lună din 2022 va putea fi văzută complet în cea mai mare parte a Americii de Nord și de Sud. În România, se va putea observa doar faza de penumbră, la ora 5:26. Momentul va dura aproape o oră și 25 de minute, iar în această perioadă Luna va străluci foarte puțin și va avea o nuanță roșiatică.
În final, spun specialiștii, Luna va mai rămâne ușor întunecată în jur de 55 de minute, iar ulterior își va recăpăta strălucirea. Potrivit oamenilor de știință, Luna se îndepărtează de Pământ cu 4 centimetri pe an, o rată care, odată cu trecerea timpului astronomic, devine semnificativă.
În 2025, vom experimenta încă două eclipse totale de Lună: în perioada 14-15 martie și 7-8 septembrie 2025. Acestea vor fi vizibile pe o mare parte a globului.
Nu începeți proiecte noi
Când e lună plină, se recomandă să fim mai calmi, pentru că toate lucrurile din jurul nostru par exagerate și s-ar putea să avem parte de discuții aprinse. De asemenea, majoritatea semnelor zodiacale vor putea avea parte de dezechilibre emoționale. 16 mai nu este o zi bună pentru a începe proiecte noi. De asemenea, pot apărea probleme de circulație sanguină, hipertensiune arterială și sunt posibile și atacuri de panică.
De ce eclipsa ne zguduie atât de tare? „Forţa sau puterea de reprezentare colectivă pe care o au oamenii în legătură cu un asemenea eveniment poate să genereze sau să determine stările de anxietate, tensiune, dar ele sunt produsul mai degrabă a modalităţii colective de reprezentare şi al mitologiei generate de un asemenea eveniment cosmic mai mult decât efectul propriu-zis asupra organismului uman”, a explicat Hanibal Dumitrașcu cu câțiva ani în urmă.
Sursă foto: wowbiz
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook