Regii au fost considerați dintotdeauna trimiși ai lui Dumnezeu pe pământ. Erau unși cu mir special la încoronare, ceea ce le dădea puteri supranaturale. La mijloc era, evident, o simplă manevră de control al maselor: supușii lor aveau nevoie să creadă că sunt conduși de oameni speciali, înrudiți mai îndeaproape cu Divinitatea. Pretinzând că pot vindeca bolnavii, regii englezi au practicat un ritual absolut dezgustător.
Secole la rând, ritualul dezgustător s-a transmis din generație în generație. Unul după altul, regii Angliei l-au practicat, cu toată scârba interioară, probabil, dar din nevoia de a le dovedi supușilor că ei sunt trimișii lui Dumnezeu pe pământ, că nu se molipsesc și că, mai mult, au puterea de a vindeca, de a lua boala, cu o simplă atingere.
Familia regală engleză obișnuia să pretindă că este înzestrată cu puteri divine și mistice și că membrii ei pot vindeca bolnavii țărani printr-o simplă atingere.
„Atingerea regală” a fost un ritual practicat de-a lungul a sute de ani în Anglia medievală, în care oamenii veneau din toate colțurile regatului, cu tot felul de bube, care mai de care mai scârboase, pline de puroi și paraziți, pentru ca acestea să fie masate de către un rege sau de către o regină.
Conform biografului regal Robert Hardman, această practică are origini franceze și a durat până în perioada dinastiei Stuart.
Ce era „atingerea regală”
În perioada medievală și renascentistă, o formă de tuberculoză, cunoscută atunci sub numele de scrofula, era foarte răspândită printre țărani. Această boală provoca apariția unor umflături mari, albastre și violete pe gât. Leziunile din care curgea puroi erau însoțite de alte simptome comune ale tuberculozei, inclusiv febră, stare de rău și pierdere bruscă în greutate.
Regele Charles al II-ea practicând „atingerea regală” pentru a vindeca un țăran (Sursa foto: Wikipedia)
Boala apărea în rândul oamenilor săraci, care aveau o cu mari carențe în în vitamine, cauzată de consumul de lapte nepasteurizat. Spre deosebire de TBC, boala se putea vindeca de la sine, fără intervenție medicală, odată ce dieta era îmbunătățită și infecția înlăturată.
În această perioadă, monarhia engleză dorea să se prezinte ca semi-divină, având puteri magice care o ridicau deasupra țărănimii pe care o stăpânea.
În timpul domniei regelui Eduard Confesorul, bolnavii au început să vină la curtea regală pentru a fi vindecați de scrofula prin „mâinile sacre” ale monarhului. Dinastia Tudorilor a continuat această tradiție, existând dovezi că Henric al VIII-lea a practicat acest ritual neigienic și bolnăvicios.
Cum decurgea ritualul scârbos de la curtea regilor Angliei
Regele sau regina pretindeau că atingerea lor avea proprietăți vindecătoare, semn că domnia lor era favorizată de Dumnezeu.
Istoricul Kate Williams a descris cum decurgeau sesiunile de vindecare miraculoasă prin „atingerea regală”.
Născut în Normandia, Regele Eduard a fost unul din practicanții dedicați ai „atingerii regale” (Sursa foto: Wikipedia)
„Se credea că boala se transmitea prin atingere, dar se considera și că era vindecată tot prin atingere. Se spune că Regele Eduard ungea gâtul unei femei bolnave cu apă și făcea semnul crucii deasupra acestuia. Apoi, regele apăsa umflăturile purulente și, sub presiunea mâinii sale, extrăgea viermi, împreună cu puroi și sânge, din diversele leziuni. Se spunea că bunul rege o vindeca”, arată istoricul Kate Williams, citat de Daily Mail.
Deși oamenii cu alte boli își doreau și ei „atingerea regală”, aceasta a devenit sinonimă cu scrofula, deoarece boala părea să se vindece miraculos după intervenția regelui. Ceea ce se datora, de fapt, capacității corpului de a lupta împotriva bolii, mai ales după îndepărtarea infecției.
Cum a dispărut tradiția care întreținea o minciună
Dinastiile Tudor și Stuart au continuat această tradiție, existând dovezi că Henric al VIII-lea a practicat ritualul scârbos. După domnia Reginei Ana, „atingerea regală” a ieșit din uz. Ana a murit fără urmași, iar Hanovrienii au preluat tronul. Aceștia erau conducători germani care, după cum subliniază istoricul Kate Williams, „nu aveau timp pentru această ciudată tradiție engleză”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
