Simona Ionescu / Redactor Șef

Video. De Sfâta Parascheva, apele râului Sălăuța au devenit brusc sângerii

Video. De Sfâta Parascheva, apele râului Sălăuța au devenit brusc sângerii
Anchetă la Bistrița după ce apele râului Sălăuța, afluent al Șomeșului, au devenit sângerii. Poluarea masivă a fost sesizată de către reprezentanții unei păstrăvării din zonă, speriați de faptul că peștii ar putea afectați.

Deocamdată, Garda de Mediu Bistrița-Năsăud a luat probe din apă și așteaptă rezultatele, nefiind formulată nicio ipoteză în acest sens. Cel mai probabil este vorba despre o poluare, sursa acesteia nefiind cunoscută momentan, relatează presa locală.

Oamenii nu s-au liniștit cu acest gând, ci au legat fenomenul și cu ziua de Sărbătoare, Sfânta Parascheva.

Fenomenul a fost surprins într-un filmuleț, realizat în zona Romuli, chiar de către Nina Rus, de la Păstrăvăria Rin, care a alertat imediat autoritățile.

S-au prelevat probe

Contactat telefonic de către bistritaexpres.ro, șeful Gărzii de Mediu, Grațian Morariu a explicat că a trimis o echipă la fața locului pentru prelevarea de probe, dar, deocamdată, nu poate emite ipoteze privind sursa poluării.

” Nu e nimic în zonă, firmă care să lucreze cu coloranți nu e, mină în conservare ori altceva, nu sunt nici agenți economici, nu sunt în afară de cei cu exploatări de lemne. Chiar nu știm la ora asta ce ar putea fi”, a precizat Grațian Morariu.

Sălăuța este afluent al Someșului Mare, în care se varsă la Salva, traversând comunele Romuli, Telciu, Coșbuc și Salva. Are o lungime de circa 40 de kilometri.

Dezastru ecologic și în Maramureș

Minele abandonate din Maramureș îmbolnăvesc grav oamenii și otrăvesc râurile. La începutul lunii septembrie 2022, un dezastru ecologic s-a produs pe râul Săsar, din Maramureș. Reprezentanții unei organizații de mediu au descoperit mii de pești morți, după ce apele de mină au ajuns, din nou, în râu. Poluarea se întâmplă de ani de zile, după fiecare ploaie, iar operațiunile de ecologizare a fostelor mine sunt amânate permanent din lipsă de fonduri. Sănătatea localnicilor este și ea grav afectată.

Anul trecut, și Lacul IOR din Capitală devenit roșu. Autoritățile au stabilit atunci că de vină este o algă brun-aurie care are o perioadă de dezvoltare primăvara timpuriu și nu este de natură toxică.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre