Nu degeaba se spune că micul dejun este cea mai important masă din zi. Ne dă doza de energie necesară, de la prima oră. Greșesc persoanele care se mulţumesc cu un croissant şi cu o cafea. Nutriţioniştii francezi recomandă măcar o felie de pâine cu unt.
Mâncați grăsimi la micul dejun! Așa vă luați porţia de energie necesară
Multe persoane aleg să nu mănânce dimineaţa, fie că se grăbesc, fie că nu prea au poftă de mâncare sau că nu ştiu ce să gătească.
Mai bine alegeți alimente bogate în fibre şi proteine, carbohidraţi care se transformă în energie.
Mulţi dintre noi aleg să mănânce dimineaţa prea multe alimente dulci, în special cereale, prăjituri, gogoşi, gemuri. Toate acestea au un indice glicemic prea mare, cresc rapid nivelul de zahăr din sânge, care va scădea la fel de repede după aceea. Aşadar, dacă mănânci pâine cu nutella la 7 dimineaţa, este normal să-ţi fie foame după o oră.
Ca alternativă sunt grăsimile nesaturate, numite şi cele ,,bune”. Sursele bogate în aceste grăsimi includ: măslinele şi uleiul de măsline, peştele gras (somon) nucile şi majoritatea fructelor din familia nucilor. Grăsimile ,,bune” sau nesaturate pot scădea riscul de boli cardiovasculare, oferind organismului acizii esenţiali graşi pe care nu îi poate produce singur.
Un mic dejun ideal
Cel mai echilibrat mic dejun, printre europeni, îl au grecii. La masa de dimineaţă, lor nu le lipsesc măslinele, brânza, legumele, cerealele, nucile.
Nutriţioniştii francezi spun că micul dejun perfect ar trebuie să aibă o bază formată din cereale, de obicei- pâine integrală, o bucăţică de unt, pentru că este o sursă naturală de vitamina A şi câteva nuci sau migdale, surse bune de omega-3.
Ce idee năstrușnică i-a venit lui Lili Sandu de Halloween!
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook