Ecranizare a nuvelei omonime a lui Ioan Slavici, după un scenariu semnat de Nicolae Mărgineanu şi Augustin Buzura, „Pădureanca” este cel mai popular dintre filmele regizorului Nicolae Mărgineanu, iar tulburatoarea poveste de dragoste este reluată şi astăzi, la mai bine de trei decenii de la premieră, cu acelaşi succes. Din distribuţie fac parte regretaţii actori Adrian Pintea (Iorgovan) şi Şerban Ionescu (Şofron), alături de Victor Rebengiuc (Busuioc), Dorel Vişan (Părintele Furtună), Melania Ursu (Vica), Nicolae Toma (Neacşu) şi Mihai Constantin (Pupăză). Revelaţia producţiei a fost însă Manuela Hărăbor, în rolul Siminei, partitură care a consacrat-o pe actriţa care avea doar 18 ani în momentul filmărilor.
Busuioc, un țăran bogat din Curtici îl trimite pe fiul sau, Iorgovan, împreună cu Șofron, servitorul lui, în satul vecin pentru a găsi oameni la munca câmpului. Iorgovan este îndrăgostit de Simina, fiică de țăran sărac, ce-i împărtășește sentimentele și acceptă să vină la culesul recoltei împreună cu tatăl sau. Iorgovan este prins între dragostea sinceră pentru Simina și obstacolul prejudecăților şi diferențelor de poziție socială. La rândul său, Șofron se îndrăgostește de Simina, iar înfruntarea dintre cei doi pretendenți scoate la lumină mentalități specifice Transilvaniei de sfârșit de secol XIX. Povestea depășește însă granițele iubirii celor doi bărbați pentru frumoasa „pădureancă” Simina. Prin amploarea pe care o capătă personajul lorgovan, drama iubirii trăită ca o fatalitate este dublată de drama neputinței de a găsi un răspuns existențial într-un timp convulsionat: sfârșitul secolului al XIX-lea în Transilvania aflată sub jugul Imperiului austro-ungar.
Bine primit de public, dar şi de critici, filmul „Pădureanca“ a primit premiile Asociaţiei Cineaştilor: pentru regie (Nicolae Mărgineanu) şi interpretare masculină (Victor Rebengiuc), respectiv premiul special al juriului (Adrian Pintea). Iar în 1987, la Costinești, a fost recompensat cu premiile pentru regie, imagine, muzică, interpretare masculină (Șerban Ionescu și Adrian Pintea).
Despre culisele filmărilor la „Pădureanca”, colaborarea cu marii actori din distribuţie, dar şi despre rolul care i-a marcat întreaga carieră, Manuela Hărăbor a vorbit într-un interviu emoţionant pentru TVR.
Nu rataţi „Duminica filmului românesc”. La TVR 2, duminică 16 august, de la ora 20.10, una dintre cele mai apreciate producţii cinematografice: “Pădureanca”.
Interviu cu „Pădureanca”
Cum a început pentru tine povestea “Pădureanca”? Au trecut déjà 33 de ani de la premieră…
… Şi 34 de ani de când am filmat. Eram în ultimul an de liceu, în clasa a XII-a. Mă pregăteam pentru Bacalaureat şi apoi pentru examenul de admitere la Institutul de Teatru şi Film. Am primit un telefon şi am fost invitată la o probă de filmare pentru “Pădureanca”, iar după 2-3 săptămâni am fost chemată din nou. Am dat vreo 3-4 probe de filmare, ultima fiind în compania lui Şerban Ionescu şi a lui Adrian Pintea. Nu mi-au spus absolut nimic vreo lună de zile. În momentul în care mă pregăteam să-mi depun dosarul pentru admiterea la facultate, am fost sunată că am luat rolul şi că trebuie să plec de urgenţă la Arad. A trebuit să îmi amân cu un an examenul de admitere, mai ales că domnul Mărgineanu, având temerea că sunt o fată de oraş, a ţinut să mă trimită cu o săptămână mai devreme în zona Aradului, chiar în satul Zimbru, de unde era Simina, eroina nuvelei lui Ioan Slavici, “Pădureanca”. M-a predat în mâna unor săteni de acolo care m-au pus la muncile câmpului şi la treburi în gospodărie timp de 5-6 zile până a venit şi restul echipei de filmare.
A fost greu la câmp şi în gospodărie?
Nu a fost greu deloc, pentru că familia la care stăteam, nişte oameni extraordinari, nu prea mă puneau la munci grele, eram tratată ca o mică prinţesă. Mai mult trăgeam eu de ei şi spuneam că vreau să merg peste tot şi să fac tot felul de lucruri. Ţin minte că singurul lucru impus a fost să merg desculţă, pentru că într-un mod este călcătura cu încălţăminte şi altfel este când mergi pe un teren accidentat în picioarele goale. Trei luni cât am stat la Arad am mers zilnic desculţă.
Cum a fost să joci alături de actori atât de mari?
Am avut emoţii, dar şansa mea a fost că Adrian Pintea şi Şerban Ionescu au fost de o generozitate fantastică. Nu m-au tratat nicio clipă ca pe o actriţă neprofesionistă, mi-au dat tot timpul credit, mi-au dat încredere şi si-au găsit timpul necesar şi răbdarea necesară să lucreze şi să repete cu mine înainte de fiecare secvenţă din film în aşa fel încât să pot să mă ridic aproape de valoarea lor. Şi sunt absolut convinsă că n-aş fi putut să fac ceeea ce vedeţi astăzi în film fără ajutorul lor. Nimic nu este întâmplător şi eu cred în lucrurile aşezate de Dumnezeu cu un scop anume. Tot timpul am spus că Adrian Pintea a fost primul meu profesor de cinema şi destinul a făcut ca trei ani mai târziu, eram déjà studentă la Facultatea de Teatru, în anul trei profesorul nostru, Mircea Albulescu, l-a adus asistent pe Adrian Pintea şi examenul de diplomă l-am dat sub bagheta lui.
Bănuiesc că ai amintiri de culise…
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook