Marcello Mastroiani este considerat unul dintre cei mai mari actori ai Italiei și ai lumii. A jucat în 140 de filme, cele mai multe cu succes internațional. Regizorii italieni l-au distribuit în filme și piese de teatru de mare imact. Aveau nevoie de un actor frumos, la concurență cu Alain Delon și Robert Redford.

Marcello Mastroiani a avut succes de la 26 de ani

Marcello Mastroiani s-a născut într-un sătuc din apropiere de Roma, pe 28 septembrie 1924. A crescut într-o familie săracă. Tatăl lui îi repara găurile din pantofi cu bucăţi de aluminiu. Din cauza diabetului, Mastroianni Senior a orbit şi nu a mai putut să-şi vadă fiul jucând. Mama şi-a pierdut auzul, dar îl sorbea din priviri pe ecran. Sunt cei doi oameni despre care Marcello a vorbit mereu cu duioşie. Ida şi Ottone Mastroianni îi deranjau pe cei din sala de cinema fiindcă vorbeau prea tare, comentând avid fiecare scenă din filmele fiului lor.

Iniţial, Marcello şi-a dorit să se facă architect ca să fie mai mult decât tatăl lui, de profe­sie tâmplar. După terminarea li­ceului, s-a înrolat în armată și a luptat în Al Doilea Război Mondial. A fost luat prizonier de către nemţi, dar a reuşit să evadeze.

După ce războiul s-a încheiat a început să studieze Arhitectura. La universi­tate avea să fie şi descoperit cu adevărat, în piesele de teatru de la cercul de artă drama­tică al studenţilor. Într-o seară a jucat alături de Giulietta Massina, viitoarea soţie a lui Federico Fellini, regizorul care l-a transformat în superstar pe Mastroianni. După o serie de roluri secundare, în 1950 a pri­mit cel dintâi rol principal, în pelicula italiană Atto di accusa.

Star internațional la 36 de ani

Zece ani mai târziu, rolul lui Marcello Rubini din La Dolce Vita, alături de Anita Ekberg, avea să-l consacre la nivel mondial. Succesul fil­mului l-a făcut cunoscut pe toată planeta și recunoscut ca un mare artist.

A jucat până în ultima clipă a vieţii, adunând cinci decenii de carieră strălucită. Adică vreo 150 de filme. A lucrat cu regizori ca Fellini, Visconti, De Sica, Antonioni, Altman. A fost nominalizat de trei ori la Oscar şi distins cu două Globuri de Aur. A mai primit două premii BAFTA, un trofeu César, două premii la Cannes şi un Leu de Aur la Veneţia pen­tru întreaga carieră.

Marcello Mastroiani a refuzat să divorțeze. A fost amantul divelor vremii

La data la care devenise celebru, actorul era deja căsătorit cu Flora Carabella. Era  fiica unui compozitor pe care o cunoscuse la universi­tate. Flora avea să-i rămână soţie până la moarte, în ciuda infidelităţilor lui. Se însurase în 1950, iar anul următor venise pe lume fii­ca lor, Barbara, de­venită designer de mobilier (a murit la 66 de ani, în 2018). Oricât de des ar fi călcat strâmb, tatăl ei îi fusese mereu alături.

Marcello Mastroiani mărturisea că a fost sedus de partenerele sale de pe platourile de filmare. Jacqueline Bisset, Monica Vitti, Faye Dunaway şi Catherine Deneuve, sunt doar câteva dintre divele cu care Marcello a trăit adevărate pasiuni. Cu Sophia Loren a jucat în 13 filme, dar relația dintre ei a fost întotdeauna ”frățească”.

Faye Dunaway l-a iubit până într-acolo încât l-a vrut de bărbat. Şi a aşteptat trei ani să divor­ţeze de Flora. Însă, italianul n-ar fi renunţat în ruptul capului la căsnicia lui. După trei ani, cumplit de dezamăgită, Faye l-a părăsit. „L-am iubit ca o nebună“, a mărturisit ea. „Nu mai în­tâlnisem niciodată un bărbat ca el. Reuşise să mă facă să mă simt atât de protejată.“

Cu Catherine Deneuve povestea a mers mai departe. Din acest amor clandestin s-a născut şi un copil, actriţa Chiara Mastroianni. Când Catherine şi Marcello s-au întâlnit, şi ea era măritată. S-au îndrăgostit la filmări. Ea avea 28 de ani, el, 47.

La data la care devenise celebru, Marcello Mastroiani era deja căsătorit cu Flora Carabella

Marcello Mastroiani, sfârșitul

În decembrie 1996, lumea îşi lua rămas bun de la simbolul cinematografiei italiene.

Pentru valurile de cinefili de după război, Marcello a întruchipat masculinitatea italiană. A fumat până în ultima clipă a vieţii, chiar și când începuse să îi tremure mâinile. În filmul ”I Dont Want To Talk About It”, lansat cu patru ani înainte de moartea sa, în care juca un bărbat de aceeaşi vârstă cu el, a trebuit să fie făcut să arate mai bătrân. Un cancer pancreatic l-a răpus.