Pentru toți fanii poveștii se lansează marele concurs Harry Potter. Au șansa să demonstreze cât de multe știu despre eroii preferați. Fanii Harry Potter vor putea să îşi testeze cunoştinţele despre cărţile şi filmele acestei francize în cadrul unui nou concurs televizat, ce va fi lansat de WarnerMedia în a doua jumătate a acestui an.
Concursul va marca împlinirea a 20 de ani de la lansarea primului film din această serie cinematografică. A fost una din cele mai de succes serii, care a prezentat aventurile unui băiat vrăjitor, informează Reuters.
Marele concurs Harry Potter
WarnerMedia a anunţat săptămâna aceasta că a deschis etapa de selecţie pentru fanii care doresc să participe la acest concurs TV. Doar cei mai buni se pot califica. Iar competiția în sine se anunță dificilă. Marele concurs Harry Potter va avea o durată de o oră şi va conţine patru runde.
Noul concurs TV va face parte dintr-o retrospectivă specială întinsă pe durata a cinci nopţi, care va include apariţii ale unor invitaţi surpriză, dar şi o componentă de jocuri interactive. Potrivit WarnerMedia, fanii francizei Harry Potter vor putea să participe la jocuri chiar de acasă, purtând în locuinţele lor costume inspirate din universul acestei serii literare şi cinematografice.
Retrospectiva specială Harry Potter va fi difuzată de HBO Max, Cartoon Network şi TBS în ultima parte a acestui an.
„Harry Potter and the Sorcerer’s Stone”, primul film adaptat din cărţile publicate de scriitoarea J. K. Rowling, a fost lansat pe marile ecrane în noiembrie 2001. În total au fost realizate opt filme din seria Harry Potter. Acestea alcătuiesc una dintre cele mai profitabile francize cinematografice din lume, obţinând încasări cumulate de peste 7,7 miliarde de dolari în box-office-ul mondial.
Sursa foto Instagram
Cum a fost surprins Sebastian Dobrincu, cel mai tânăr milionar din Silicon Valley. Multora nu le vine să creadă că e posibil
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook