Simona Ionescu / Redactor Șef

Știați? Margareta Pâslaru a debutat la 15 ani. Este de 62 de ani pe scenă

Știați? Margareta Pâslaru a debutat la 15 ani. Este de 62 de ani pe scenă
Margareta Pâslaru este iubită de generații de români de pretutindeni. O voce inconfundabilă și o viață ca o poveste. A debutat la 15 ani. Este de 62 de ani pe scenă și nu se lasă.

Margareta Pâslaru este una dintre cele mai mari vedete de la noi. Este iubită de românii de pretutindeni de peste 60 de ani. ”S-a născut o stea!”, scria presa în anii ʹ60. Cum a zburat timpul!

Artista este urmărită de mii de fani, pe conturile de socializare și pe blog, unde Margreta Pâslaru este foarte activă.

Marea noastră artistă va împlini pe 9 iulie, 78 de ani, în aceeași zi cu alte două mari artiste, Angela Similea și Mirabela Dauer.

Margareta Pâslaru a revenit în țară după 1990

Margareta Pâslaru a debutat la 15 ani

S-a lansat de tânără, în anul 1958, la 15 ani și s-a axat pe carieră.

Margareta Pâslaru era elevă elevă (1958) când a urcat prima dată pe o scenă, la un eveniment care a avut loc la Casa de Cultură Griviţa Roşie.

Margareta Pâslaru nu a avut o copilărie ușoară. A fost marcată de lipsurile materiale, de divorțul părinților și de moartea tatălui ei.

A fost descoperită de Ileana Pop, care realiza transmisii TV de la Casa de Cultură. În acea perioadă, Mrgareta Pâslaru a obţinut Premiul I pe Capitală, la Festivalul artiştilor amatori.

Într-o emisiune dedicată sportivilor români participanţi la Olimpiada de la Roma, ”Toată lumea face sport”, din 10 iulie 1960, este solicitată de realizatorii Valeriu Lazarov şi George Mihalache. Cântă ”Picolissima serenada” în limba italiană. După aceea, lansează, cu Marina Voica, un cântec care a devenit un mare şlagăr al anilor ’60 – ”Pe aripa vântului”.

Vocea cu infinite posibilități de exprimare și timbrul grav al Margaretei au inspirat 65 de compozitori, printre care clasicii muzicii ușoare.

Margareta Pâslaru a plecat în America la 40 de ani

O veste incredibilă a venit în 1983: Margareta Pâslaru a fugit din țară! În acel an, artista era căsătorită cu un sportiv de performanță (talere), Gheorghe Sencovici, fiul unui important demnitar comunist. Aveau o fiică micuță, Ana Maria.

Plecarea ei în America, în anul 1983, a fost o mare pierdere pentru muzica românească.

Vestea era de neînțeles pentru că era o mare vedetă și iubită artistă, o cântăreață de top și actriță de film. Foarte repede au apărut legende năucitoare. Fiica ei ar fi fost ba surdă, ba mută, ba oarbă, ba autistă. De aceea ar fi plecat artista noastră, să își vindece fiica. Erau, de fapt, legende create pentru a acoperi comentariile despre faptul că fiul unui om important în suita lui Ceaușescu a plecat din țara unde totul era frumos și bine.

În realitate, Ana Maria Sencovici (40 de ani) este o femeie frumoasă, deșteaptă și nu are beteșuguri.

Fata artistei a moștenit frumusețea artistei, dar nu și talentul.

Ana Maria lucrează în management și este mamă a doi copii, Luca și Juan. Ana Maria a devenit consultant de strategie, lucrând pentru diferite corporații și firme. Deține o diplomă de master de la Wharton Business School – University of Pennsylvania (SUA).

Ana Maria s-a născut în România, dar visul american a acaparat-o atât de mult, încât a decis să rămână peste Ocean.

În anii 1990, mama ei a revenit în țara, însă fiica ei nu s-a gândit nici o clipă să părăsească America.

Deși nu activează într-un domeniu artistic, Ana Maria a reușit să facă performanță în management.

Fiica Margaretei Pâslaru este președintele unei companii de consultanța în domeniu. Este căsătorită cu un latino-american şi are doi copii.

Ana Maria a stat departe de scenă, însă nu o dată mama ei a recunoscut că fata ei e cea mai mare realizare.

Gheorghe Sencovici a murit la 60 de ani (2006).

Margareta Pâslaru ajută sărmanii

În septembrie 2009, Crucea Roşie Română lansează proiectul ”Banca de Alimente”, implementat în ţara noastră la iniţiativa Margaretei Pâslaru care a ”importat” conceptul.

Pentru implicarea sa în acest proiect de succes, în 2011 a primit Trofeul ”Crucea Roşie 135 ani de Umanitate”, în acelaşi an fiind numită şi Ambasador al Anului European al Voluntariatului 2011 în România.

La sfârșitul anului trecut, la 77 de ani, artista a lansat CD-ul ”Idei”, iar toți banii obținuți se vor duce spre acte caritabile.


Petre Sălcudeanu, o viață de poveste. A scris cele mai căutate romane polițiste

Maria Butaciu, peste 50 de ani pe scenă. La bătrânețe, croșeta ca să se întrețină

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre