Marian Drăgulescu, bune și rele din viața lui. Are doi copii minunați

Marian Drăgulescu, bune și rele din viața lui. Are doi copii minunați
Marian Drăgulescu se pregătește să meargă la a cincea Olimpiadă din viața lui. Se simte în formă, se antrenează, dar îl pune pe gânduri pandemia și că a împlinit 40 de ani. Bune și rele din viața lui.

Marian Drăgulescu este o legendă a sportulului românesc și multiplu campion la gimnastică. Cel mai medaliat gimnast român din toate timpurile la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Europene. Viața lui a fost marcată de o ”căsnicie toxică”.

Marian Drăgulescu, bune și rele din viața lui

Marian Drăgulescu a participat la patru Olimpiade și, la 40 de ani, vrea să participe și la a cincea. S-a antrenat și vrea să intre, definitiv, în istorie.

Este recordman all-time al României la numărul de medalii câștigate la marile competiții, Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Campionatele Europene, 31.

Sportivul a fost invitat la emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai” și a povestit cu sinceritate la chestiuni dureroase din viața lui.

Bineînțeles, a fost întrebat de ce a bătut-o pe prima sa soție, Larisa, subiectul tabloidelor de la aceea vreme. Marian Drăgulescu a dezvăluit că relația pe care a avut-o cu prima soție a fost una toxică și că ambii au apelat la violență.

Căsnicia lui Marian Drăgulescu cu Larisa a durat 3 ani, între 2006 și 2009

„A fost o relație nocivă, au avut loc foarte multe scandaluri, certuri. Gândiți-vă că am fost doi tineri care scoteau ce e mai rău unul din celălalt.

Ne luam parte în parte. De cele mai multe ori ea sărea la bătaie. Eu sunt un tip care evită până în ultimul moment orice tip de conflict. Nu îmi plac conflictele, sunt o persoană destul de calmă. Când sunt agitat prefer să rămân singur și să mă liniștesc. E un episod din viața mea de care nu sunt mândru. Cum spuneam, au fost foarte multe altercații în care ea sărea.

De multe ori nu am ripostat, dar au fost și situații în care am ripostat și din punctul acesta de vedere îmi pare rău că mi-am pierdut cumpătul la acel moment. Am învățat din acele greșeli. Am învățat că trebuie să nu mă mai pun niciodată în acele situații în care să nu mă mai pot controla. De-a lungul timpului nu am mai avut…Nu, niciodată (dacă a mai ridicat mâna la o altă femeie). A fost singura relație care a fost de așa natură, cu altercații, scandaluri și certuri”, a declarat Marian Drăgulescu.

Marian Drăgulescu are doi copii minunați

„Am învățat în viața mea din greșeli, așa că nu regret căsnicia cu Larisa. Au fost și momente frumoase ale relației, și momente mai puțin frumoase. Cel mai bine ne merge separat, ne înțelegem de minune acum”, a recunoscut Marian Drăgulescu.

Gimnastul a vorbit și despre acuzațiile de violență asupra copiilor săi. A negat ceea ce fosta soție susținea.

„Niciodată nu mi-am bătut copiii! Au fost două situații. Fetița se juca alături de copiii nașilor și a căzut și și-a mușcat buzița. Chiar și nașul a dat ulterior declarații cu ceea ce s-a întâmplat. Băiatului i-am luat două ATV-uri, s-a jucat la țară, s-a lovit de o creangă.

Niciodată nu mi-am bătut copiii, îi iubesc. Eu sper ca Larisa să fie o mamă bună pentru copii, ei trăiesc împreună cu mama lor, la Reșița”, a declarat sportivul.

Căsnicia lui Marian Drăgulescu cu Larisa a durat 3 ani, între 2006 și 2009. În 2010, gimnastul s-a recăsătorit, cu Corina, dar în 2019 și această căsnicie s-a destrămat.

Beatrice, fiica lui Marian Drăgulescu, acum adolescentă în vârstă de 16 ani, a trecut prin momente extrem de dificile. Fetița Larisei și a lui Marian Drăgulescu a fost diagnosticată la naștere cu hipoacuzie bilaterală profundă. Astfel, pentru a putea auzi, ea a trecut prin patru intervenții chirugicale complicate.

Marian Drăgulescu are doi copii minunați

Marian şi Larisa Drăgulescu mai au împreună un băiat de 14 ani, Richard. Fiul său îi calcă pe urme tatălui, iar recent au concurat împreună la Naționalele de gimnastică.

Richard Drăgulescu practică gimnastica de la 4 ani și este legitimat la CSS Reșița.  Fiul lui Marian Drăgulescu nu doar că are chemare spre gimnastică, dar merge bine și la școală. A intrat la Liceul Sportiv din Reșița, iar tatăl lui se mândrește cu rezultatele sale de la învățătură. ”Are note mai mari decât le aveam eu la școală. E un copil bun”, spunea Marian Drăgulescu.


Marian Drăgulescu are 300 de medalii. Denise Rifai îl întreabă dacă și-a bătut soția

Denise Rifai îl ia la întrebări pe fostul ei patron

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp