Pandemia i-a afectat pe muzicieni. Mihai Trăistariu este un nume foarte cunoscut așa că s-a mai descurcat. Însă, artistul a ascultat atâtea povești triste despre colegii săi că a ajuns să se gândească serios la ce urmează să facă.
Mihai Trăistariu cere ajutor. Este frământat de gânduri
Mihai Trăistariu, cântărețul român cu cele mai multe performanțe internaționale, este trist că nu mai poate cânta pentru publicul său. Trebuie să ia o decizie și a cerut ajutorul fanilor.
”M-am hotărât să mă vaccinez ! Și vreau sfaturi. Ce vaccin ar fi mai bun ? Cu argumente!”, a scris artistul pe rețelele de socializare. Spune clar că nu este anti-vaccinist și că nu îi este frică.
”Am fost primul artist care a anunțat că se va vaccina, încă din decembrie 2020, când ne anunțau că a apărut miracolul numit vaccin. Din mers, am tot ezitat, pentru că micii și berea, loteria vaccinării și campania groaznică și forțată dusă de Guvern nu m-au mai convins. Bașca am început să mai fac și politică, intrând în conflict cu toți prietenii mei.
Am tot așteptat. Am tot comentat. Am tot zis să văd până unde se va ajunge. Poate am sperat în sinea mea că va trece totul înainte de a fi nevoit să mă vaccinez și eu.
Dar n-a fost așa!!!”, a explicat Mihai Trăistariu.
Poveștile triste aflate de Mihai Trăistariu
”Nu mi-e frică nici de virus. Am avut covid, cu simptome mici, febră musculară și tuse. Nu mi-e frică nici de vaccin”, spune Mihai Trăistariu.
”Însă,
- Mă voi vaccina forțat de situație ! Ca să pot cânta ! Trăiesc cu speranța că vom fi lăsați în pace după ce 70% din români le vor îndeplini dorința aleșilor noștri.
- Mă voi vaccina ca să ajungem la procentul dorit de OMS și să ne lase să fim artiști în continuare, să facem ce știm de-o viață.
- Mă voi vaccina pentru colegul meu ultra talentat, care acum vinde viori ca să poată pune ceva pe masă ( dac-ați ști cine a ajuns așa v-ați cruci ! ).
- Mă voi vaccina pentru colega mea, care face acum video-chat ca să-și poată plăti facturile.
- Mă voi vaccina pentru colegul meu care face taximetrie, deși știe să cânte perfect la 3 instrumente iar specialiștii îl consideră un fenomen în domeniul muzical.
- Mă voi vaccina pentru colegul meu, care acum este bodyguard și pe care l-am întâlnit la intrarea unei bănci. Stătea cu capul în jos, jenat, să nu-l recunosc.
- Mă voi vaccina pentru colega mea, care mi s-a plâns că de la începutul pandemiei n-a mai avut niciun concert, n-a mai produs niciun ban. A trăit un coșmar, și-a vândut apartamentul ca să poată supraviețui iar acum locuiește cu mama ei, la țară, uitată de lume.
- Mă voi vaccina pentru toți acei colegi – artiști, care au reușit cumva să supraviețuiască, să se reinventeze și al căror suflet plânge în fiecare noapte, prin somn, de dorul scenei, de dorul spectacolelor de altădată.
- Iubesc libertatea și am să militez pentru ea ori de câte ori pot!”, a scris Mihai Trăistariu.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook