Gânduri despre Covid. Când vom scăpa de virus, se întreabă toată lumea?
Gânduri despre Covid. Covid-19 nu va dispare dintr-odată și nici până în primăvară. Urmărind evoluția planetelor și aspectele care se formează între acestea, proiecția virusului este asemenea unei fantome care alunecă de la un semn la altul, în 2021, sugerând că avem de parcurs un drum lung înainte ca lucrurile să fie cum erau înainte.
Dar așa cum intuiesc mulți dintre voi, niciodată nu va mai fi ca înainte după acest virus.
Se resimte profund o reîntoarcere spre valorile spirituale, spre sine, preocuparea pentru creșterea și educația copiilor. Noțiunea de muncă primește alte conotații sociale, tiparele profesionale suportă ajustări. Apar profesii noi, un al tip de relații sociale, economice și politice, o altă abordare a sănătății și a învățământului.
Mă gândesc la cele două incendii, cel de la Piatra Neamț și cel de la Institutul Matei Balș. Le privesc, iertată fie-mi poate cruzimea cu care o afirm, tributul pentru trecerea într-o nouă Eră.
În vremurile de demult, arderea semnifica purificare prin foc. Cele două accidente îl au profund implicat pe Uranus – se pare că ambele incidene nefericite au avut drept cauză majoră, electricitatea, domeniu stăpânit de Uranus. I s-au alăturat Pluto și Neptun, lumea virușilor în toată măreția cu chip de cataclism.
Minerva: Când vom scăpa de Covid
Pe 2 decembrie 2019, când Jupiter, planeta abundenței, a intrat în Capricorn, la Wuhan, în China, se vorbea pentru prima oară despre coronavisrus. Iar odată cu Marea conjuncție dintre Saturn – planeta temeliei personale și Pluto, cel care distruge și reclădește lucrurile în maniera lui, din 12 ianuarie 2020, s-a născut pandemia fatală.
A trecut un an, suntem în februarie 2021. Un an de tranziție, în care efectele lui 2020 vor continua să se resimtă. Focarele de coronavirus vor izbucni și în viitor, în special în țările care se zbat între sărăcie și mijloace de subzistență și în rândul oamenilor care au puține resurse pentru o imunizare naturală sau pentru a controla virusul.
În timp ce lucrurile trenează, abia după luna august și cu precădere în 2022, lucrurile se vor mai liniști. Iată o posibilă schița astrologică în ce privește evoluția virusului până în 2022.
Minerva, schiță astrologică despre Covid
Pluto în Capricorn. În timp ce Pluto, care alături de Neptun, este cunoscut drept stăpân al virușilor, este în mers direct până pe 27 aprilie, acesta este extrem de virulent, dezvoltă noi tulpini și este mortal. Din 27 aprilie până pe 6 octombrie, când revine în mers direct, am putea spune că va fi oarecum adormit, ceea ce va face să fie mai puțin virulent. Și când Pluto va părăsi acest semn la începutul anului 2024, virusul probabil va fi eradicat.
Jupiter și Saturn în Vărsător. Vărsătorul are legături cu tehnologia, știința și viitorul, cu cercetarea. Ceea ce indică și multe descoperiri în ceea ce privește aceste domenii. Cu Jupiter care aduce expansiune și avere, comunitatea globală va fi mult mai optimistă. Va colabora în ideea de vindecare – în special prin mijloacele noilor tehnologii și ale științei – vaccinarea. Totuși, Saturn va aduce noi provocări la nivel mondial, cum ar fi restricții sporite datorită măsurilor de precauție COVID-19.
Jupiter în Pești. Când Jupiter va face prima vizită în Pești, între 13 mai până pe 28 iulie, viața se va simți cu siguranță mai expresivă, mai liberă și mai curgătoare. Jupiter în Pești este un tranzit profund spiritual și vindecător, care sugerează din nou o mai mare ușurare colectivă. Să nu uităm că este al doilea stăpân al semnului, alături de Neptun care va fi obigat să plece capul în fața lui.
Eclipsele în Gemeni și Săgetător. Eclipsele de pe axa Gemeni – Săgetător, care au început în 2020, vor continua pe tot parcursul anului 2021. Înfluența acestora se va concentra asupra afacerilor internaționale. Dar și asupra modului în care națiunile lucrează împreună pentru a combate transmiterea și diseminarea virusului prin vaccinare. Călătoriile în străinătate vor fi o problemă majoră a reglementării și negocierilor din interiorul UE, dar și cu celelalte state nemembre.
Mercur retrogradează în semne de aer. Deoarece toate cele trei retrogradări ale lui Mercur vor fi în semne de aer anul acesta, comunicarea dar și confuzia tehnologică se vor manifesta din plin. În timpul retrogradării, pot exista întârzieri sau probleme cu transportul vaccinurilor, cu programarea pentru vaccinare, cu nerespectarea promisiunilor, mai puține doze decât cele contractate, iar dezinformarea va fi la ea acasă.
Bârfoteca. Bianca Drăgușanu își vinde mașina. Pentru ce are nevoie de bani
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook