S-a conturat o strategie pentru activitatea școlilor, din 13 septembrie. Însă, o decizie finală va fi anunțată miercuri, 1 septembrie, de la ora 10.00. Până atunci, demnitarul a făcut precizări despre formularele pe care părinții trebuie să le completeze odată cu începerea școlii.
Ministrul educației Sorin Cîmpeanu despre formularele, legate de vaccinare
Sorin Cîmpeanu a mărturisit că nu este mulțumit de rata vaccinărilor în rândul cadrelor didactice și a copiilor de peste 12 ani.
”Avem 185 mii de persoane vaccinate în școli, cadru didactic și nedidactic și personal auxiliar din puțin de peste 300 de mii. Procentul este mic și la copiii de 12-15 ani pentru că vaccinarea a fost permisă târziu. Al doilea motiv este reticența părinților pentru procesul de vaccinare.
Din această saptămână avem o persoană responsabilă cu protecția sanitară și care va facilita legătura dintre părinți și DSP.
Părinții vor avea ocazia să întrebe acest personal autorizat informații cu privire la vaccin. La începutul școlii dorim ca părinții să completeze niște formulare, care vor cuprinde două întrebări:
«Copilul dvs este vaccinat? Da sau nu. În cazul în care nu este vaccinat, vă exprimați acordul pentru vaccinare, da sau nu.»
Oricine le poate completa. Aceste formulare le lansăm din 13 septembrie ”, a declarat Ministrul Educației, la Aleph TV.
Sorin Cîmpeanu spune că unitățile de învățământ trebuie să fie deschise primele și să se închidă ultimele, atunci când rata de infectare va depăși 6 la mie. În funcție de numărul de cazuri de infectare se va lua decizia dacă elevii se vor întoarce la învățământul online.
Calendarul anului școlar 2021 – 2022
Anul școlar 2021 – 2022 va începe la data de 1 septembrie 2021 și se structurează pe două semestre (34 de săptămâni), după cum urmează:
Semestrul I: 14 săptămâni de cursuri, dispuse în intervalul 13 septembrie 2021 – 22 decembrie 2021.
Semestrul al II-lea: 20 săptămâni de cursuri, dispuse în intervalul 10 ianuarie 2022 – 10 iunie 2022, cu includerea programului ,,Școala Altfel’’, în perioada 8 – 14 aprilie, interval în care se pot organiza fazele naționale ale olimpiadelor școlare.
Vacanțele elevilor sunt programate astfel:
- 25 – 31 octombrie 2021: vacanță pentru învățământ preșcolar și primar;
- 23 decembrie 2021 – 9 ianuarie 2022: vacanța de iarnă;
- 15 aprilie 2022 – 1 mai 2022: vacanța de primăvară;
- 11 iunie 2022 – până la data din septembrie 2022 la care vor începe cursurile anului școlar 2022 – 2023, vacanța de vară.
Prin excepție de la prevederile anterior menționate, pentru clasele terminale din învățământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral și frecvență redusă), anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 mai 2022.
Pentru clasele a VIII-a, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 3 iunie 2022, în timp ce pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică (exceptând clasele terminale anterior menționate), respectiv pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook