Nadia Comăneci, sub amenințarea armelor, bătută și umilită. Povestea Zeiței de la Montreal

Nadia Comăneci, sub amenințarea armelor, bătută și umilită. Povestea Zeiței de la Montreal
Pe 18 iulie 1976, o fetiţă de 14 ani uimea lumea sportului cu o performanţă greu de egalat: nota 10 „absolut" la Jocurilor Olimpice de Vară de la Montreal. Dar, chiar dacă a scris istorie la Montreal, viața Nadiei a fost una plină de chinuri.

Stejărel Olaru, autorul cărții „Nadia și securitatea”, a studiat dosarele, ținute până nu de mult secrete, în care ofițerii raportau fiecare mișcare a gimnastei. În casa ei au fost montate microfoane, ca securiștii să afle ce discuții purtau Nadia și familia ei în intimitate.

Notele informative adunate în dosarele Securității arată cum era, în realitate, viața campioanei.

Mânca bătaie de la antrenorul Bela Karolyi până când îi dădea sângele pe nas, era numită vacă, grasă sau proastă.

Bătută fără milă

„Fetele au fost bătute uneori până la hemoragii nazale sau pedepsite prin exerciţii fizice până la epuizare. (…) Din constatările personale, Karolyi Bela se adresa în permanenţă gimnastelor cu epitete jignitoare: «vaci, tâmpite, proaste, găini, vădane, grase, dobitoace…»“, se arată într-o informare semnată „Ionescu”, în septembrie 1976. Este vorba despre medicul Teofil Dragomir.

Sursa: Arhiva CNSAS

Dezvăluiri despre bătăile și torturile la care era supusă Nadia reies dintr-o interceptare a Securității, datată din 3 decembrie 1977. Nadia și colega ei, gimnasta Teodora Ungureanu, au povestit unor jurnaliști un episod dramatic, însă acesta nu a fost publicat niciodată:

„T. (Teodora Ungureanu): Da, şi aia în Spania, când ţi-a dat o palmă de era să dai cu capul de cântar?

(unul dintre jurnalişti): Ţi-a dat tare?

Ob. (Nadia Comăneci / numele ei era înlocuit în multe rapoarte sau interceptări cu «obiectiva»): Mi-a dat”.

A încercat să se sinucidă

Nepăsarea celor din jur, poate chiar și complicitatea lor la abuzurile fizice și psihice, au condus-o pe Nadia spre un gest extrem. În luna august a anului 1978, gimnasta a băut șampon, într-o tentativă de suicid.

Începând cu anii 80, comuniștii i-au interzis olimpicei să mai părăsească țara.

Pe 14 noiembrie 1989, Nadia a cunoscut un tânăr cetățean american de origine română, pe nume Constantin Panait. Acesta fugise din România în 1981, dar revenise cu un pașaport american. I-a propus să fugă din țară, iar două săptămâni mai târziu, Nadia Comăneci a decis să ducă o luptă pentru viață în libertate.

În noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1989, un grup de 7 persoane printre care și Panait și Nadia Comăneci, trecea fraudulos granița spre unguri.

Înghețată și speriată, gimnasta care a scris istorie a relatat teama pe care a avut-o în acele momente.

„Nu ziceam nimic, pentru că nimeni nu avea voie să vorbească și să spargă tăcerea. Mă străduiam să-mi țin dinții strânși, ca să nu clănțănească”, spunea faimoasa campioană în cartea „Scrisori către o tânără gimnastă”.

Se temea că va fi împușcată

„Îmi părăsisem țara și lăsasem în urmă tot ce iubeam. Mă târâsem prin noroi și apă, peste câmpuri înghețate, traversasem garduri de sârmă ghimpată, tot timpul cu teama că voi fi împușcată în spate”, a povestit Nadia Comăneci

O patrulă cu doi grăniceri le-au ieșit în cale și i-au luat la întrebări. Nadia a început să sară pe arătură, să facă figuri de gimnastică, dezvăluindu-și identitatea.

Ungaria i-a oferit azil

„Când poliția mi-a văzut actele de identitate, mi s-a oferit imediat posibilitatea de a rămâne în Ungaria. (…) Le-am spus polițiștilor că rămân numai dacă i se permite întregului grup. Am venit împreună, rămânem împreună!”, a povestit campioana. I-au acceptat condițiile.

Vestea că Nadia a fugit din România s-a aflat aproape instantaneu, Radio Kossuth, postul public maghiar, difuzând știrea, pe 29 noiembrie. Nadia și ceilalți au fugit și din Ungaria, lăsând toate actele în hotelul în care fuseseră cazați, de teamă că autoritățile ungare vor ceda presiunilor dictatorului Ceaușescu.

Au ajuns la Viena unde, pe 30 noiembrie, membrii grupului au luat-o pe căi separate. Unii s-au îndreptat spre lagărul de refugiați de la Traiskirchen, situat la 26 de kilometri de Viena, în timp ce Nadia, însoțită de Constantin Panait, a plecat spre Ambasada SUA.

Pe 1 decembrie, Nadia ateriza pe Aeroportul Kennedy din New York

„De când plănuiești să fugi din România, Nadia Comăneci?”, au întrebat-o americanii. „De mulți ani”, a răspuns ea, motivând că și-a dorit o viață mai bună, libertate.

Serviciile române externe au încercat să o discrediteze pe Nadia, lansând zvonuri că ea ar fi fugit din țară pentru un om însurat, nu pentru că a fost chinuită și ținută prizonieră zeci de ani. Într-un interviu acordat americanilor, Nadia a lămurit și acest aspect:

–        Bine ai venit, Nadia! Am auzit că  ai venit aici pentru a fi cu un bărbat însurat. Acum aflăm că erai bătută.

–        Am venit aici pentru că voiam libertate, nu pentru că aș fi vrut să fiu cu un bărbat însurat. Nu a fost așa cum au crezut oamenii.