Simona Ionescu / Redactor Șef
Viața lui Nicu Covaci bate filmul. El continuă să scrie cărți despre tinerețea lui, despre succesul trupei Phoenix, dar în Spania. Are o proprietate unde are toate condițiile să fie mulțumit. Deși trăiește de 40 de ani în străinătate, mai trăgea o fugă în țară unde se bucură de succes cu piesele trupei înființate cu mulți ani în urmă. Are 200 de piese compuse de el și nu se oprește aici.
Nicu Covaci (74 de ani) s-a întors în România abia după ce Nicolae Ceaușescu a dispărut. Membrii trupei „Phoenix” au plecat din țară în 1977 și, de atunci, s-au risipit prin lume.
Spre surprinderea tuturor, la primele spectacole după 1990, mii de oameni, majoritatea tineri, cântau o dată cu el, cuvânt cu cuvânt. Știau piesele de la părinții și bunicii lor.
Erau puține bucurii în comunism. În anii 70, au apărut deodată niște tineri pletoși, îmbrăcați în straie populare, care cântau niște piese care te ridicau în picioare și îți venea să joci. Își spuneau ”Sfinții”, apoi Phoenix.
În anii 70, muzicienii care apăreau pe scenă erau statici, cu microfonul în mână, îmbrăcați decent, la costum, ”tunși rași și frezați”. Când a apărut trupa „Phoenix” a fost o nebunie. Nimeni nu credea că tinerii ăștia pletoși vor ajunge vreodată la televizor.
La începutul anilor ’60, împreună cu un coleg de şcoală, Kamocsa Camo Bela, Nicu Covaci a creat o formaţie de chitarişti, care se numea „Sfinţii”, nume pe care l-au păstrat până în 1964. Numele formaţiei s-a schimbat în „Phoenix”.
În perioada 1964-1966, „Phoenix” a cântat în săli studenţeşti şi în cluburi din Timişoara piese din repertoriul unor formaţii celebre la acea vreme „Beatles”, „Rolling Stones”, „Monkees” sau „Animals”. Trupa a început să fie invitată la Bucureşti, în emisiuni de televiziune, devenind cunoscută în toată ţara.
După primul concert susținut în Bucureşti, în anul 1965, la I.A.T.C., Cornel Chiriac a invitat formaţia „Phoenix” să înregistreze la Radio România. Atunci au înregistrat piese ca „Ştiu că mă iubeşti şi tu”, prelucrările folclorice „Dunăre, Dunăre” şi „Bun e vinul ghiurghiuliu”. Tot atunci, membrii formaţiei au început colaborarea cu textierul Victor Cârcu, care a scris versurile primelor hit-uri ale trupei „Vremuri”, „Şi totuşi ca voi sunt”, „Nebunul”, „Floarea stâncilor”, înregistrate pe două EP-uri Electrecord, tirajul fiind epuizat rapid. Nicu Covaci avea 21 de ani.
Nicu Covaci a împlinit, pe 19 aprilie, vârsta de 74 de ani. S-a născut la Timișoara. Mama lui era croitoreasă și l-a crescut singură. Nicolae nu și-a cunoscut tatăl de cât la 11 ani, când acesta a fost eliberat din închisoare unde ajunsese ca deținut politic. De mic a fost atras de arte.
Nicu Covaci a început din copilărie să studieze pianul, acordeonul, dar şi limbile străine. Apoi a învăţat să cânte la muzicuţă şi a luat lecţii de chitară. A studiat la Liceul de arte plastice şi la Institutul de Arte Plastice din Timişoara.
Trupa „Phoenix” a fost un fenomen. Românii ascultau la nesfârșit pe tinerii pletoși, cu piese rock cu inflențe folk.
Au făcut turnee în ţară care au mărit popularitatea trupei. După emigrarea lui Moni Bordeianu, în toamna anului 1970, Nicu Covaci i-a luat în formaţie pe Cornel Liuba (tobe), Kovacs Zoltan ”Zoli” (bass) şi Laurenţiu Butoi (oboi, flaut).
În repertoriul formaţiei au apărut piese ca „Dorinţa”, „Aminteşte-ţi”, „Niciodată”, „Ochi de ţigan”. Formaţia a participat la a doua ediţie a Festivalului Club A, în 1971, unde a obţinut mai multe premii individuale de interpretare. După puţin timp, a fost cooptat Mircea Baniciu, ca solist.
”Noi am fost recunoscuți pe plan național de-abia după ce ne-a descoperit Cornel Chiriac, să zicem așa. Noi nu știam de Cornel Chiriac. În ’68, la Iași, la Festivalul Național Studențesc de Artă, unde concurau diferite brigăzi artistice și trupe studențești. Am luat și noi parte, alături de Mondial și de Roșu și Negru, și eram impresionați de la bun început ce bine erau pregătiți Mondialii și Roșu și Negru.
Și, în sfârșit, a venit și ziua noastră. Noi am venit pregătiți cu câteva compoziții orchestrate mai amplu, cu orchestră simfonică, și ne uitam în juriu. În mijlocul sălii exista o masă lungă unde stăteau tot felul de domni foarte importanți.
În mijloc era un domn cu bărbuță care bătea tactul, așa, la piesele care îi plăceau. Și ne-am dat seama că e un tip important, dar încă nu știam cine este. L-am văzut aplaudând și la Mondial și la Roșu și Negru.
Când noi am cântat n-am putut să-l vedem, pentru că era întuneric în sală, iar în zilele în care au început să se împartă premiile eram și noi pe-acolo. Speram la un premiu, pentru că știam că am fost bine pregătiți.
Și s-a acordat… premiul trei s-a acordat formației Mondial. Premiul doi s-a acordat formației Roșu și Negru. Zic: Băieți, putem să împachetăm, plecăm acasă. Premiul întâi nu se acordă și Marele Premiu se acordă formației Phoenix.
Ei, și-atunci a trebuit să ieșim pe scenă să mai cântăm câteva piese și l-am văzut pe Cornel Chiriac sărind pe masa juriului și dansând pe masă. Deci, după aceea a venit pe scenă, ne-a îmbrățișat și s-a legat o prietenie extraordinară între noi și el”, a povestit Nicu Covaci, la romania.europalibera.org.
El a mai povestit și că nu au fost niciodată invitați să cânte la Festivalul de la Brașov.
”În ’69, Cornel avea ambiția să ne bage în acel festival. Eram trecuți și pe listele acelea cu repetiții, deci în program. Ne-au chemat la București și ne-au ținut la Hotel Nord, la Gara de Nord, o săptămână, făcându-ne vizionări, zi de zi. Veneau tot felul de inspectori de la Cultură și de la Securitate. Stăteam în hotelul ăla și turbam.
Începuse deja festivalul și, la un moment dat, Cornel ne-a spus: «Măi băieți, să știți că nu o să intrați. Mă duc eu acolo să văd ce se întâmplă». Și ne-a lăsat în București. El s-a dus la Brașov. După câteva zile, auzim că Cornel a plecat din țară. Singurul lucru care l-a luat cu el au fost benzile noastre, deci benzile cu Phoenix. Ăsta a fost bagajul lui. El a plecat la Brașov, acolo s-a certat cu organizatorii. Deci în ’69 Cornel a întins-o, a ajuns la Munchen”, a povesti Nicu Covaci. Anul următor, a plecat și Moni Bordeianu în Statele Unite, cu familia.
”În ’76 noi am fost interziși. Nu, în ’74 am fost interziși pentru ultima oară, definitiv. Toate instituțiile de artă din România au primit o telegramă, o circulară, că nu mai au voie să colaboreze cu Phoenix. Deci noi eram terminați. Am cântat încă doi ani, până în ’76, ilegal, urmăriți de Poliție, de Armată, vai de capul nostru. Și în ’76 am spus «Băieți, nu se mai poate, eu plec». Și am renunțat la cetățenie… am făcut un scandal îngrozitor. Am renunțat la cetățenia română: am spus «Dar eu nu sunt român. Dacă așa vă purtați cu oamenii de artă, eu nu mai vreau să fiu român».
Și după scurt timp am primit un pașaport – „one-way ticket”. Scria doar «Valabil 30 de zile» și un singur cuvânt: Amsterdam. Am plecat”, a mărturisit Nicu Covaci.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
