În mai multe țări, se aplică noi reguli de protecție împotriva coronavirusului. Începând cu marți seara, testul COVID-19 este obligatoriu la intrarea în Turcia, de la ora locală 21:00. O dată intrată în vigoare, măsura se aplică tuturor persoanelor care ajung la frontiera turcă, singura excepție fiind în cazul copiilor cu vârste de sub 6 ani.
Testul COVID-19 este obligatoriu la intrarea în Turcia
Autoritățile din Republica Turcia au transmis noi informații referitoare la regimul aplicabil procedurii de tranzit, conform anunțului făcut de Ministerul Afacerilor Externe.
Prin urmare, începând cu data de 29 decembrie 2020, ora locală 21:00, toate persoanele, indiferent de cetățenie, care tranzitează teritoriul Republicii Turcia pe cale aeriană, rutieră, feroviară sau navală, au obligația de a prezenta la îmbarcarea în aeronavă, respectiv la intrarea pe teritoriul Republicii Turcia, un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2.
De precizat este că testul trebuie să fie efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii. Sunt exceptați de la această nouă măsură numai copiii cu vârste de sub 6 ani. Toate celelalte măsuri stabilite anterior de autoritățile turce rămân în vigoare.
Cine nu trebuie să prezinte un test COVID-19 la intrarea în Belgia
Printre țările cu noi reguli de protecție împotriva coronavirusului se numără și Belgia, unde, mai multe categorii de persoane nu trebuie să prezinte un test COVID-19 la intrarea în țară. Este vorba despre persoanele din zona roșie, inclusiv din România care au rezidența în Belgia, sunt în tranzit sau au sub 12 ani.
Ministerul Afacerilor Externe din România anunță că, în conformitate cu informațiile suplimentare comunicate public de către autoritățile belgiene, sunt exceptate de la obligativitatea prezentării unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 la intrarea pe teritoriul Regatului Belgiei mai multe categorii de persoane care călătoresc dintr-o zonă roșie, inclusiv din România. Pe listă sunt persoanele rezidente în Regatul Belgiei, persoanele cu vârsta sub 12 ani și persoanele care călătoresc pe alte rute decât aeriană sau maritimă și care nu s-au aflat în străinătate mai mult de 48 de ore sau care vor rămâne în Regatul Belgiei pentru maximum 48 de ore.
De asemenea, sunt vizate persoanele care călătoresc pe cale aeriană și rămân exclusiv în zona de tranzit a aeroportului, fără a intra pe teritoriul belgian.
Însă, cei care au au nevoie de un test COVID-19 sunt informați că documentul trebuie să fie emis cu maximum 72 de ore anterior sosirii pe teritoriul Regatului Belgiei. Buletinul medical trebuie să fie făcut într-un laborator acreditat din statul de proveniență și certificat de un medic sau farmacist biolog, să fie prezentat în format pe hârtie sau electronic și să fie emis într-una dintre limbile neerlandeză, franceză, germană sau engleză.
Companiile de transport trebuie să verifice, anterior îmbarcării, dacă pasagerii sunt în posesia rezultatului negativ al testului molecular tip PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, putând refuza îmbarcarea persoanelor care nu dețin un astfel de test.
De asemenea, conform acelorași informații comunicate de autoritățile belgiene, nu sunt acceptate testele rapide, singura excepție vizând anumite categorii de persoane care sosesc din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
MAE reamintește că toate persoanele care intră în Regatul Belgiei sunt obligate să completeze, cu cel mult 48 de ore anterior intrării pe teritoriul belgian, formularul Passenger Locator Form.
În funcție de răspunsurile la chestionarul de autoevaluare, atașat formularului Passenger Locator Form, la sosirea pe teritoriul belgian, călătorii pot primi un mesaj SMS prin care sunt informați cu privire la obligativitatea carantinării (pentru o perioadă de 7 zile) și a testării după respectarea celor 7 zile de carantină. Dacă testul este pozitiv, persoanele respective se vor autoizola pentru 7 zile.
(sursa: Mediafax)
Jessie J a petrecut Crăciunul pe patul de spital. Care este starea de sănătate a vedetei
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook