Guvernul federal american a executat-o miercuri dimineaţă pe singura femeie aflată pe „culoarul morţii”. Din 1953 nicio femeie nu a mai fost condamnată la moarte în SUA.  De altfel, execuţiile federale au fost întrerupte timp de 17 ani. Doar trei bărbaţi fuseseră executaţi de guvernul federal începând din 1963 până când această practică a fost reluată, anul trecut, sub preşedintele Trump. Donald Trump s-a declarat un susţinător deschis al pedepsei capitale încă cu mult înainte de intrarea sa în politică.

Lisa Montgomery a fost declarată decedată miercuri, la ora locală 1:31 (06:31 GMT), potrivit unui comunicat al Biroului federal al închisorilor. Execuția a avut loc după ce Curtea Supremă a respins ultimul recurs depus de avocaţi, transmite Reuters. Mai multe acţiuni fusesră înaintate în instanţe federale. Acestea cereau să se stabilească dacă starea de sănătate mintală a femeii era compatibilă cu pedeapsa capitală.

Lisa Montgomery a ucis o tânără însărcinată

Lisa Montgomery, în vârstă de 52 de ani, fusese programată să fie executată prin injecţie letală cu pentobarbital. Ea se afla la închisoarea din Terre Haute, statul Indiana. Femeia a fost condamnată la vârsta de 39 de ani, în 2007, pentru răpirea şi strangularea unei tinere însărcinate, Bobbie Jo Stinnett. A fost o crimă sinistră, care s-a petrecut statul Missouri. După ce a omorât-o pe mamă, Lisa Montgomery i-a scos din pântec fătul de opt luni. Copilul a supravieţuit.

Avocaţii Lisei Montgomery au cerut inclusiv săptămâna trecută clemenţa preşedintelui Trump, și comutarea pedepsei în închisoare pe viaţă. Ei au argumentat că femeia a comis crima după o copilărie în care fusese abuzată şi violată în mod repetat de tatăl ei vitreg şi de mai mulți prieteni ai acestuia.

Alte pedepse capitale amânate pe motiv de COVID-19

Potrivit presei internaționale, execuţia Lisei Montgomery a fost una dintre cele trei programate de Departamentul american de Justiţie să aibă loc în ultima săptămână de preşedinţie a lui Donald Trump. Alte două execuţii, programate pentru joi şi vineri, au fost amânate, pentru a le permite condamnaţilor să se refacă după COVID-19.

Sursa foto: Instagram, Pixabay

Cum mențin Victoria și David Beckham flacăra aprinsă în căsnicie. Posh a scris o scrisoare emoționantă, adresată ei din viitor

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp