I se mai spunea și Cetatea de Neînvins. Turcii au încercat să o cucerească de 50 de ori, însă fără succes. Secretul era Orga Morții care scotea sunete care băga frica în oase oricui se apropia. De-a lungul timpului, a dispus de cele mai inovatoare mijloace de apărare, motiv pentru care s-au născut și cele mai frumoase legende.
Orga Morții de la Prejmer. Sunetele pe care le scotea speria pe oricine se apropia
Biserica fortificată de la Prejmer sau Cetatea de Neînvins se află la 15 kilometri de Brașov. Dacă dorți să vedeți cum ar arăta un castel medieval, o fortăreață, o biserică înconjurată de ziduri înalte, aici e locul care vă va satisface. Un ţinut cu adevărat fermecător, celebru de altfel în toată lumea prin biserica fortificată inclusă în patrimoniul mondial UNESCO.
Micuţa localitate Prejmer este capabilă să vă satisfacă setea de istorie.
Din loc în loc, în zidurile înalte ale cetății sunt găuri de foc. Dar instrumentul cel mai interesant cu siguranţă că îl reprezintă “Orga Morţii”. Este un dispozitiv de foc continuu, capabil să provoace daune însemnate inamicului prin activarea simultană a armelor alăturate.
În ziduri sunt amplasate 272 de camere pe 4 niveluri, pe timp de pace servind drept camere de provizii, iar pe timp de asediu drept camere de locuit. Numărul de pe uşă era corespondentul casei din localitate. Fiecare familie avea în cetate o cameră care se moştenea. La ultimul nivel al zidului există un drum de rond care uneori ajunge la 4 metri lăţime. Alt element remarcabil este poarta exterioară, construită în 1788, care încă se mai păstrează şi azi.
Cetatea de Neînvins
Turcii au încercat să cucerească Cetatea Prejmer de nu mai puțin de 50 de ori, însă fără succes. De aceea, a primit numele de ” Cetatea de Neînvins”. Astăzi, este una dintre cele mai bine păstrate fortărețe medievale din Europa.
Se spune că Cetatea Prejer a devenit una dintre cele mai fortificate pe vremea regelui Sigismund de Luxemburg. Începând cu anul 1427, în jurul bisericii se ridică maiestuoasele ziduri ale cetăţii. Cel care decide construirea unor sisteme de apãrare în Țara Bârsei este Sigismund de Luxemburg. Biserica a fost înconjurată de o incintă cu ziduri groase de patru metri și împrejmuită de un șanț foarte lat de apă. În plus, cetatea avea bastioane înalte de 12 metri ce dispuneau de guri de trageri. Accesul se făcea doar pe două poduri de lemn și prin porți de fier groase.
Satul se afla la marginea regiunii, chiar în locul prin care aveau loc invaziile turcești. Astfel, biserica de la Prejmer a dispus de-a lungul timpului de cele mai inovatoare mijloace de apărare, motiv pentru care s-au născut și cele mai frumoase legende. Una dintre acestea este cea despre Orga Morții ce se afla în biserică.
Poți trece prin poarta de la intrare, chiar pe sub țepușele care ar fi ucis pe loc orice musafir nepoftit. Poți să vezi atelierele unde se pregăteau armele și armurile. Aici se află una din cele mai vechi săli de clasă din țară, semn că sașii aveau un interes deosebit pentru educație.
Nu uitați de Festivalul Clătitelor
Localitatea Prejmer e destul de modestă și de săracă, dar noul flux de turiști aduce deja unele îmbunătățiri, cum ar fi reabilitarea drumului.
Cetatea deţine şi un mic muzeu etnografic cu ceramică, mobilier pictat şi obiecte de cult. Comunitatea locală încearcă de câţiva ani să reînvie un vechi obicei german: Festivalul Clătitelor (Fasching Carnaval). Este o sărbătoare menită să vestească apropierea primăverii şi triumful luminii.
Fasching-ul însemna un alai de oameni mascaţi care cutreierau meleagurile, pe jos sau pe cai, încercând reiterarea ritualică a călătoriei saşilor în Transilvania. Din alai nu lipsea căruţa cu sobă improvizată unde se preparau clătite.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook