Simona Ionescu / Redactor Șef

Oroare. CEO decapitat și dezmembrat în propriul apartament

Oroare. CEO decapitat și dezmembrat în propriul apartament
Șeful unei companii de ride-sharing a fost găsit decapitat și dezmembrat în apartamentul său. Atacul a fost filmat de camerele de supraveghere.

Trupul neînsuflețit al tânărului om de afaceri a fost găsit luni de sora acestuia, în apartamentul de 2,2 milioane de dolari pe care îl deținea într-un bloc din Manhattan, potrivit poliției din New York, citate de BBC.

Fahim Saleh avea 33 de ani. Originar din Arabia Saudită, Saleh, fiul unor imigranți din Bangladesh, el a fondat Gokada, o firmă de ride-sharing cu motociclete, în Nigeria. Înainte de asta, el a fondat Pathao, o companie care face livrări în Nepal și Bangladesh. După succesul înregistrat cu aceste două afaceri, tânărul s-a mutat în New York.

Moartea lui este considerată suspectă și e anchetată de poliție.  Acesta era decapitat și, mai mult, toate cele patru membre erau separate de trup. Alături de victimă, polițiștii au găsit un fierăstrău electric. „Nu știm dacă victima a decedat înainte de a fi dezemembrată”, a declarat un purtător de cuvânt al Poliției. Surse din cadrul anchetei au dezvăluit că omul de afaceri a fost ucis, cel mai probabil, de un asasin profesionist: locuința nu a fost jefuită, iar criminalul a lucrat cât se poate de „curat”.


Show must go on! Fosta soție a lui Johnny Depp s-a reorientat

Întâlnire de gradul 3 cu Madonna, actualul iubit și fostul soț


Departamentul de Poliție din New York a declarat că trupul lui Saleh a fost găsit fără membre și fără cap într-o clădire din E. Houston St., la Suffolk St., în Manhattan. „Avem un tors, un cap care a fost îndepărtat, brațele și picioarele, de asemenea. Nu avem un motiv al crimei”, a spus purtătorul de cuvânt al NYPD, Sgt. Carlos Nieves, conform presei americane, care a intrat și în posesia unor imagini filmate de camerele de supraveghere.

În imagini se vede cum Saleh intră speriat în liftul imobilului, împreună cu un bărbat în costum. Acesta poartă și pălărie, o valiză, mănuși de piele și mască pe față. Imaginile mai surprind și momentul ieșirii din lift a tânărului om de afaceri, care se prăbușește imediat.

Sursa foto: Instagram / drivehubng

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre