Pavel și Anca Bartoș sunt căsătoritți de 19 ani. S-au luat după trei ani de relație și au în prezent trei fete. Sofia, Rita și Eva. Cea mică, Sofia, are șapte ani. Eva, fiica cea mare, are deja 19 ani împliniți, e o domnișoară în toată regula. Actriță și ea, Anca nu preferă lumina reflectoarelor, aparițiile ei la evenimente publice sau mondene fiind rare și discrete.
De la nunta lui Smiley însă nu a putut lipsi. Familia Bartoș s-a prezentat în formula de 2 + 2: părinții și fetele cele mari. Mezina a fost lăsată acasă să își facă somnul la ora potrivită. Dar cu ocazia asta toată lumea a admirat cât au crescut fetele lui Bartoș, dar și cât de frumoasă este Anca, soția lui, peste care pare că timpul sau maternitatea nu au lăsat niciun semn.
Smiley învață tot de la Pavel Bartoș
„Cel mai echilibrat tătic pe care-l cunosc e prietenul, colegul și liderul spiritual al unei întregi generații de tătici. Pentru că are 3 fete. Și o soție senzațională”, așa l-a prezentat Smiley pe Pavel Bartoș într-un podcast de acum doi ani în care încerca să descopere, public, secretele parentingului. Pavel Bartoș l-a învățat pe Smiley cum să schimbe scutecul clasic. Iar Anca i-a servit o lecție care îi va fi de mare folos în viitor. Mai ales că are șansa să vadă efectele.
„Noi doi am agreat ideea că mai bine suntem prieteni cu copiii”, a dezvăluit Anca Bartoș. În casa familiei Bartoș nu se țipă, se argumentează și se discută. Fetițele pot face orice, atât timp cât nu se rănesc pe ele, între ele, sau pe alții.
Cum îți mai surprinzi partenerul după așa mulți ani de relație
„Eu îi schimb locul sacourilor și al hainelor și îl surprind de fiecare dată. (…) Am pus etichete ca să scăpăm de întrebările unde sunt șosetele”, glumește Anca. „În relația cu soția ta e foarte important să fiți prieteni”, este de părere Pavel Bartoș. „Lucrurile mici fac lucrurile mari. Pavel îmi aduce flori fără niciun motiv. Observă că fac o fixație pe câte un aliment și îmi cumpără”, spune Anca. „O surprinzi când îi dai exact ce își dorește. Poate vrea un timp liber. Și faci în așa fel”, mai adaugă actorul.
În urmă cu 16 ani, Anca Bartoș a acceptat provocarea de a prezenta emisiunea „Slab sau gras”, de la Senso TV. De asemenea, în 2008, a realizat în paralel și o emisiune pentru copii, la postul de radio Itsy Bitsy. Anca a jucat în filmul „Ho, ho, ho 2: O loterie de familie”, în 2012, dar și în serialul „La urgență”, în 2006. Între timp a pornit un business, Party in a box. În 2020 s-a apucat de facultatea de Medicină.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook