Mai sunt două săptămâni până la Crăciun, iar gospodinele se pregătesc intens. Stabilesc meniul, fac cumpărături. Dacă nu ați stabilit ce fel de plăcinte să faceți, vă sugerăm o rețetă tradițională, gustoasă și sățioasă.
Plăcintă dobrogeană cu brânză. Rețeta tradițională
Plăcinta dobrogeană cu brânză este un preparat tradițional și ar fi bine să păstrăm rețeta de la bunica. Este foarte gustoasă și sățioasă.

Pentru aluat
- o cană cu apă;
- două sau trei linguri de ulei vegetal;
- un praf de sare;
- o lingură de oțet
- 450/500 de grame de făină.
Pentru umplutură
- 1 kg de brânză ușor sărată (de preferat de oaie sau capră)
- 400 grame de iaurt gras sau smântână
- 6-8 ouă
- un praf de sare.
Mod de preparare
- Din făină, apă, ulei, sare și oțet veți obține o cocă nici moale, dar nici tare, din care faceți 6-7 mici bucăți de cocă.
- Întindeți apoi separat fiecare mic aluat cu făcălețul de întins cocă, presărând puțină făină pentru ca acesta să nu se lipească ori de masa de lucru, ori de făcăleț.
- Brânza se dă prin răzătoare într-un castron și se amestecă cu 250 de iaurt sau smântână și cu 6 ouă bătute ca pentru omletă, peste care adăugați un praf de sare.
- Se unge tava cu puțin ulei, după care luați câte un pumn de amestec de brânza cu ouă și puneți-l în mijlocul unei foi de aluat întins. Împăturiți apoi aluatul în patru, ca și cum ați face un plic de hârtie dintr-o coală.
- Apoi, strângeți cu mâinile pe lung acest aluat, încrețiți-l, mai exact. Se ia acest pachet care acum are formă lunguiață și se pune în tavă.
- După ce ați procedat așa cu toate bucățile de cocă și ați terminat de așezat în tavă, mai stropiți totul cu câteva picături de ulei.
- Băgați apoi tava 30 de minute în cuptor, la foc mediu.
- Secretul unei plăcinte dobrogene constă în ultima parte. După cele 30 de minute în care a stat în cuptor, bateți restul de ouă, cele 2 rămase, cu 150 de iaurt sau de smântână și puțină sare. Puneți tot acest amestec peste aluatul scos din cuptor și mai introduceți tava încă 10 minute la cuptor, la același foc mediu. Sursa și foto: folclor-romanesc.ro