Premiera verii la Teatrul EXCELSIOR – un spectacol inspirat din tradiția Commediei dell’Arte

Premiera verii la Teatrul EXCELSIOR – un spectacol inspirat din tradiția Commediei dell’Arte
Teatrul EXCELSIOR vă propune o nouă și inedită experiență culturală, miercuri,      15 iunie, de la ora 18.30, în grădina Casei Filipescu-Cesianu  (Calea Victoriei, 151) – Insula măștilor de Enrico Bonavera.

Spectacolul este creat în limbajul scenic al Commediei dell’Arte, un gen teatral fenomen, cu tradiție în Italia secolului al XVI-lea. Practic, este un mix între talentul improvizatoric al actorilor și reacția spontană a publicului. Personajele-măști, simboluri ale unor tipologii umane ușor de recunoscut indiferent de epocă, ne aruncă dincolo de convenție, cu umor și ironie, într-o lume răsturnată în care servitorii și stăpânii fac schimb de roluri.

Insula măștilor este un spectacol inspirat de textul lui Marivaux – Insula sclavilor, pe care mi-am propus să îl reiau, dar într-o direcție mai puțin moralistă, mai puțin didactică și mai apropiată de Commedia dell’Arte, o direcție care să se concretizeze cu un spectacol accesibil în aer liber, popular, relaxant, aproape de public.

În spatele jocului măștilor, spectacolul are o temă actuală și importantă, și anume raportul dintre clasele sociale diferite. Pe această insulă, prin magie, stăpânii devin sclavi și sclavii devin stăpâni. În mod evident, în acest schimb de realități, cineva nu este fericit și cineva face abuz de putere. Unica posibilitate pentru a merge mai departe este să se îndeplinească dezideratul de a trăi în pace. O insulă fără sclavi și stăpâni – o utopie, o insulă plutitoare în Univers, așa cum, în fond, este și planeta noastră”, explică autorul piesei, Enrico Bonavera.

Spectacolul se va juca în grădini și parcuri

Insula măștilor se va juca în grădini, parcuri, pe străzi și în piețe din București și din țară. Regizorul italian Enrico Bonavera se află la cea de-a doua colaborare cu trupa Teatrului EXCELSIOR, după spectacolul Arlecchino și pierdutele iubiri (2018), jucat și în prezent cu mare succes.

Biletele pot fi achiziționate online,aici: https://www.bilet.ro/eveniment/insula-mastilor-9907.

Spectacolul Insula măștilor de Enrico Bonavera este realizat după Insula sclavilor de Pierre de Marivaux, în traducerea Ioanei Rufu. Autorul semnează și regia.

Distribuția îi reunește pe actorii: Ion Bechet, Ovidiu Ușvat, Ana Udroiu, Mihaela Coveșeanu / Iulia Samson, Mihai Mitrea, Mircea Alexandru Băluță, Andreea Hristu, Raluca Botez / Dana Marineci, Alex Popa, Dan Pughineanu, Matei Arvunescu, Alex Călin, Loredana Cosovanu, Dragoș Spahiu.