Caterisit de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, fostul „părinte” Pomohaci este acum interpret de muzică populară și religioasă. Îi merge așa de bine în noua sa carieră încât a ajuns să fie vedeta unor evenimente finanțate din bani publici. Cum e cazul și spectacolului anunțat la Timișoara pentru mijlocul lunii martie.
Conform afișului, Cristian Pomohaci, preotul care a scăpat de acuzațiile de pedofilie pentru că s-ar fi prescris faptele, este vedeta Festivalului – Concurs „Gelu Stan”, un concurs de interpretare de muzică populară menit să descopere tinere talente, ajuns la a cincea ediție. Evenimentul e organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu bani publici.
În competiție s-au înscris 64 de concurenți din toate zonele țării, juriul alegând 17 finaliști, cu vârste cuprinse între 15 și 25 de ani.
După cum, se vede din afiș, preotul excomunicat pentru faptele sale din rândul bisericii este vedeta evenimentului, numele lui apărând cel mai mare scris, în centrul listei. De altfel, „părintele” e nelipsit pe posturile de televiziune care promovează muzica populară.
Preotul Pomohaci a abuzat ani la rând băieții minori
Fost preot ortodox Cristian Pomohaci a fost acuzat, în 2017, că a abuzat sexual mai mulți băieți minori, după ce mai mulți tineri, care nu se știau și care îl cunoscuseră pe Cristian Pomohaci în circumstanțe diferite, au depus mărturii sau plângeri împotriva acestuia. În ciuda mărturiilor victimelor și a probelor (inclusiv link-uri spre materiale pornografice care implicau sau sugerau implicarea minorilor), dosarul a fost clasat la finalul anului 2018, din cauza prescripției răspunderii penale.
Jurnaliștii de la VICE au intrat în posesia Ordonanței Parchetului General, care conține noi detalii, mărturii și indicii despre faptele de care a fost acuzat Cristian Pomohaci. Un an și jumătate, polițiști judiciari și procurori de la Secția de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au audiat zeci de martori, au făcut percheziții și au strâns dovezi în dosarul penal în care fostul preot era suspectat de racolare a minorilor în scopuri sexuale și de act sexual cu un minor.
Cristian Bota violat de Pomohaci la 12 ani. Abuzurile au durat 3 ani
Totuși, dosarul a fost clasat, pe motiv că a trecut prea mult timp între comiterea faptelor și reclamarea lor. Poveștile de groază povestite de tinerii care au fost violați de preot cât erau minori, rămân însă. De exemplu în timpul audierii sale din octombrie 2017, de la Parchetul General, Cristian Bota a povestit cum a fost abuzat prima dată. Avea 12 ani.
„Într-o seară, după ce servisem cina și mă pusesem în pat să dorm, a venit la mine numita Măriuța, care era mâna dreaptă a preotului Pomohaci, zicându-mi să mă duc până la părintele, în camera dânsului. (…) Mi-a deschis ușa, fiind îmbrăcat doar în chiloți. (…) Prima replică a fost Vai, dragă, frumos ești, Doamne, după care s-a apropiat de mine și m-a sărutat pe gură. Eu i-am spus că nu vreau, însă acesta a continuat să mă sărute, să mă mângâie, după care m-a împins pe pat, și-a dat chilotul jos rămânând dezbrăcat complet. (…)
Îmi amintesc că nu a folosit prezervativ și că, după consumarea raportului sexual, s-a șters cu șervețelele umede care se aflau pe noptieră. După consumarea acestui raport, preotul m-a întrebat ce mi-aș dori, ce doresc să îmi cumpere, respectiv un telefon, un trening sau bani. Eu, fiind în stare de șoc și întrebându-mă dacă e normal sau nu ceea ce mi s-a întâmplat, i-am replicat că Luați-mi ce vreți.
Acesta mi-a răspuns: Părintele o să-ți facă un cadou, dar te rog, nu spune la nimeni ce s-a întâmplat, rămâne între noi, după care am dormit dezbrăcați amândoi până în jurul orei 5.00, când acesta m-a trezit, cerându-mi să mă duc la muls la vaci”. Cristian Bota, care are peste 30 de ani acum, le-a povestit procurorilor mai multe episoade similare de abuz sexual la care l-ar fi supus Pomohaci de-a lungul a trei ani, între 2001 și 2004. Iar el este numai una din victimele care au depus mărturie.
Consiliul Județean Timiș îl trimite acasă pe fostul preot pedofil și abuzator
După ce a scăpat de dosarul de pedofilie, Cristian Pomohaci a fost condamnat pentru evaziune fiscală, însă Tribunalul Mureș i-a aprobat fostului preot cererea de a plăti o amendă în locul condamnării la un an de închisoare cu suspendare. A fost, astfel, primul beneficiar al unui nou act normativ inițiat de social-democrați.
Basma curată și necondamnat, Cristian Pomohaci și-a văzut mai departe de viață și a ajuns să aibă o adevărată carieră în muzica populară, fiind nelipsit de pe scene. Lucru care spune multe. A cântat inclusiv la Sala Palatului. „Drag îmi este să cânt si foarte fain îi atunci cand o fac cu toată inima!!!”, scrie acesta pe contul său de Instagram.
Luând act de prezența acestuia „cap de afiș” la un eveniment finanțat din bani publici, reprezentanții Consiliului Județean Timiș au decis, sâmbătă, eliminarea „artistului” din gală.
„Consiliul Județean Timiș retrage artistul Cristian Pomohaci din cadrul Festivalului Concurs „Gelu Stan” 2023. Instituția județeană nu se implică în selectarea artiștilor care participă la evenimentele instituțiilor de cultură subordonate, însă, în mod excepțional, prezența controversată a artistului Cristian Pomohaci pe afișul evenimentului și invitația de a lua parte la Festivalul Concurs „Gelu Stan” 2023 a fost analizată cu atenție și s-a hotărât înlăturarea oricărei asocieri cu reputația artistului menționat mai sus”, au transmis reprezentanții Consiliului Județean Timiș.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook