Soția lui Vali Vijelie e foc și pară și de data asta nu mai ține doar pentru ea. Postarea de pe contul de socializare spune multe.
Probleme în Paradis. Ce se întâmplă în relația lui Vali Vijelie cu soția. Carmen nu lasă lucrurile nerezolvate
De câteva zile, Carmen Rusu, partenera de viață a lui Vali Vijelie e de neoprit. Sigur că nu ar fi pentru prima dată când o femeie ar atenta la onoarea renumitului cântăreț, dar de data asta se pare că lucrurile au devenit mai serioase. Așa că femeia a început să posteze tot mai multe mesaje nu tocmai plăcute pe rețelele de socializare, din care reiese că o domniță ar avea ceva de împărțit cu soțul ei.
Mai mult decât atât, manelistul iubit de toată România a avut ședință cu toată familia. „Avem ședință de familie. Pe unul sigur l-aș scoate de la întreținere, dar orice aș face, GPS-ul tot la domiciliul din buletin îl redirecționează”, a scris Carmen Rusu pe contul său de Instagram.
„Ca tine au mai fost și probabil vor mai fi”
Povestea se pare că ar fi început săptămâna trecută, când soția lui Vijelie a lăsat un alt mesaj dur. ”Dacă tac, este că pentru mine tu nu ai fost niciodată un pericol. Ca tine au mai fost și probabil vor mai fi, dar am observat de ceva vreme că le dai aprecieri și like-uri persoanelor din jurul meu și nu știi cum să te mai împrietenești cu ele.
Așa că îți spun eu, sunt foarte bine, sănătoasă, fericită și mulțumesc lui Dumnezeu și bărbatului meu, am tot ce îmi doresc”, a scris Carmen. E clar că ceva s-a întâmplat în căsnicia cântărețului, dar soția, pentru că știe ce înseamnă o familie, l-a iertat și își vede în continuare de viață ca și până acum. Dar eventualele domnișoare care-i fac ochi dulci lui Vali, ar trebui să înțeleagă că e un fruct interzis.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook