Simona Ionescu / Redactor Șef

Prof. Irinel Popescu, o vedetă a medicinei românești, premiat pentru 40 de ani de excelență

Prof. Irinel Popescu, o vedetă a medicinei românești, premiat pentru 40 de ani de excelență
Părintele transplantului hepatic din România, prof. univ. dr. Irinel Popescu, a fost recompensat cu Premiul pentru Excelență în Medicină, la Gala Elitelor Medicale.

Prof. Irinel Popescu, o vedetă a medicinei românești a fost premiat pentru 40 de ani de excelență cu Marele Premiu al Galei Elitelor Medicale. Evenimentul s-a desfășurat anul acesta în Maramureș.

Acad. prof. univ. dr. Irinel Popescu, Președintele Academiei de Științe Medicale (2011-2019), este condiderat părintele Transplantului Hepatic. El este, totodată, fondatorul Chirurgiei Robotice din România. În lumea medicală e cunoscut faptul că transplantul hepatic este cea mai complexă și dificișă intervenție din chirurgia abdominală.

Cu o activitate în excelență, întinsă pe patru decenii, prof. univ. dr. Irinel Popescu a adus, cu această ocazie, un omagiu Școlii românești de chirurgie și mentorilor care l-au format.

Prof. Irinel Popescu, o vedetă a medicinei românești

„Aș vrea să omagiez instituția pe care o reprezint, Institutul Clinic Fundeni, în care lucrez de peste 40 de ani și datorită căruia, împreună cu echipe medicale multidisciplinare, am obținut multe realizări. În mod particular, în acest an în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea profesorului Dan Setlacec, aș vrea să aduc un omagiu acestui uriaș chirurg, mentor și șef de școală, omul care m-a format pe mine și pe mulți alții, generații întregi de chirurgi.”, a declarat prof. univ. Dr. Irinel Popescu.

Aflată la cea de-a V-a ediție, Gala Elitelor Medicale și-a desemnat în acest an câștigătorii din rândul celor mai renumiți reprezentanți ai sistemului sanitar, public și privat.

Printre câștigători se numără: Prof. Dr. Alina Daniela Tănase, director medical al Institutului Clinic Fundeni – Premiul pentru Performanță și Inovație în Domeniul Medical, Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, Compartimentul de Transplant Renal, Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca, Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare – Premiul pentru Cea Mai Bună Echipă/Secție Spitalicească.

Sursa foto: Ziarmedical.ro

Cum să dormiți pe timp de caniculă. Sfaturi cu eficiență maximă

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre