Puștiul din Singur acasă 6, de-a dreptul antipatic. Publicul începe să țină cu hoții

Puștiul din Singur acasă 6, de-a dreptul antipatic. Publicul începe să țină cu hoții
Cel mai vizionat film din istorie, Singur Acasă, nu este, nici pe departe o capodoperă a cinematografiei. Însă ultimul film din serie, lansat acum o lună, e extrem de prost cotat. Criticii înșiră motive pentru care eroul principal este cel mai antipatic personaj, mai rău ca hoții.

După 31 de ani de la lansarea primul film din serie, a fost lansat oficial un nou film Home Alone, al șaselea –  Home Sweet Home Alone.  Primele două filme, cele din 1990 și 1992 cu Macaulay Culkin Joe Pesci și Daniel Stern în rolurile principale, au fost cele mai aprciate. Au urmat Singur acasă 3 (1997), în care personajul principal Kevin McCallister a fost înlocuit cu Alex Pruitt, apoi Home Alone 4: Taking Back the House (Singur acasă 4 în România – 2002) și Home Alone: The Holiday Heist (Singur acasă 5 – 2012).

Noutățile din Singur acasă 6, cel mai prost cotat film din serie

Filmul are nou protagonist. E vorba de actorul britanic Archie Yates care îl joacă pe Max Mercer, mezinul familiei. Astfel, pentru prima dată protagonistul din Singur acasă are accent britanic. Yates a fost în trecut foarte apreciat pentru modul cum a jucat în Jojo Rabbit. În Singur acasă 6 însă, el nu mai e deloc plăcut. Max nu mai e un copil simpatic, ci un răzgâiat absolut. Comportamentul lui antipatic te face mai degrabă să ții cu hoții.

Aici intervine o altă mare noutate: hoții nu mai sunt niște bandiți adevărați, ci un cuplu normal. Anumite circumstanțe îi obligă să recurgă la infracționalitate pentru familia lor.

În plus, producătorii au încercat să aducă în actualitate temele sociale ale momentului: obezitatea infantilă, drama familiilor care riscă să ajungă în stradă din cauza problemelor financiare, pierderea locurilor de muncă din cauza avansului tehnologic.

Lansat pe 12 noiembrie, Singur acasă 6 poate fi văzut pe platforma de streaming a Disney, deci doar cu VPN sau în cinematografe în România (ori pe platformele „alternative” din online).  Filmul a fost foarte prost notat de public: are un rating de 3,6/10 pe IMDB, de 35 din 100 pe Metacritic și de 16% pe Rotten Tomatoes.

Sursa foto: Instagram