Quentin Tarantino e în al nouălea cer. „Pur și simplu izbucnesc în lacrimi”. Niciun moment al carierei sale nu l-a făcut atât de fericit

Quentin Tarantino e în al nouălea cer. „Pur și simplu izbucnesc în lacrimi”. Niciun moment al carierei sale nu l-a făcut atât de fericit
Quentin Tarantino nu mai are nevoie de nicio prezentare, este unul din cei mai cunoscuți și apreciați regizori de film, scenariști, producători și actori americani. Cele mai cunoscute creații ale sale sunt Reservoir Dogs, Pulp Fiction, Jackie Brown, Kill Bill Vol. 1, Kill Bill Vol. 2, Death Proof, Inglourious Basterds. Vedeta e acum în al nouălea cer.

În vârstă de 59 de ani, Quentin Tarantino nu s-a căsătorit până în 2018. Soția cineastului, Daniella Pick, a născut sâmbătă cel de-al doilea copil al lor. „Daniella și Quentin Tarantino sunt fericiți să anunțe că Daniella a născut fetița lor pe 2 iulie 2022, o surioară pentru Leo, primul lor copil”, a declarat luni reprezentantul celor doi pentru People, conform Page Six.

Familia Tarantino mai are un fiu, Leo

În februarie a apărut vestea că Tarantino, 59 de ani, așteaptă al doilea copil cu cântăreața de 38 de ani. Micuțul cuplului se alătură fratelui mai mare Leo, în vârstă de 2 ani, pe care cuplul îl are din februarie 2020.

Cei doi „aproape” au ales un alt nume pentru băiețelul lor, a declarat Tarantino pentru Jimmy Kimmel la un an după ce a devenit tată. „Oamenii ar fi presupus că l-am numit după Leonardo DiCaprio, a explicat regizorul în timpul apariției sale la Jimmy Kimmel Live! în iunie 2021. Nu este nimic în neregulă cu asta, dar eu nu am făcut-o”, a continuat el. „Îl cheamă după bunicul soției mele, dar și pentru că, pur și simplu în inimile noastre, era micul nostru leu”.

„Pur și simplu izbucnesc în lacrimi”

Luna următoare, câștigătorul premiului Oscar s-a emoționat în timp ce își descria experiența sa cu paternitatea. „Dacă vorbesc prea mult despre asta, deja o să încep să plâng, a declarat proaspătul tată la CBS This Morning în iulie 2021. Nici măcar nu pot să-i văd numele scris pe o bucată de hârtie fără să plâng”.

Cineastul l-a numit pe micuț „cea mai fermecătoare ființă umană” pe care a întâlnit-o vreodată. „Jumătate din timp mă uit la el și pur și simplu râd, pentru că este atât de amuzant. Iar în cealaltă parte, pur și simplu izbucnesc în lacrimi”, a dezvăluit acesta.

Cum s-a căsătorit Tarantino la 55 de ani, prima dată

Câștigătorul Globului de Aur, care s-a căsătorit cu Pick în noiembrie 2018, a precizat că viața de familie nu i-a „răpit nimic” din carieră. Cu toate acestea, până atunci nu a mai căutat să se căsătorească niciodată. „Am întâlnit-o, ne-am îndrăgostit, ea a vrut să se căsătorească, am vrut și eu, așa că sunt căsătorit”, a spus Tarantino despre modelul israelian. „Nu m-am mai fost [căsătorit] niciodată până acum și acum știu de ce”, a explicat el la acea vreme. „Așteptam fata perfectă”.