Cătălin Cazacu a fost informat de iubita sa ce planuri are pentru noul an. Și de data asta, Ramona nu glumește. Cei doi au avut o perioadă în care au fost despărțiți, iar acest lucru se pare că le-a fost învățătură de minte amândurora. Au înțeles că nu pot să stea unul fără celălalt, iar blonda a pus piciorul în prag: vrea să facă un copil și să se mărite. Fără alte discuții.
Revelion în Mexic
Ramona și Cătălin au plecat într-o meritată vacanță, în Mexic, iar Ramona a postat și prima fotografie din noul an. „Prima poza pe 2023 arată așa! Un an nou fericit și liniștit!”, a scris colega lui Dani și Răzvan în dreptul fotografiei. Se pare că le-a fost de mare ajutor pentru a se bucura unul de celălalt, iar acest lucru se vede cu ochiul liber în fotografie. Și ar mai vrea ceva Ramona pentru acest an: să mănânce orice și să nu se îngrașe.
„Dorința mea, la orice sărbătoare, va rămâne următoarea: cât mai curând în viața mea, aș vrea să apară un copil”
„În 2022, mi-a plăcut cel mai mult că am mai evoluat psihic și emoțional și am învățat că nu tot timpul ceea ce îți dorești este totuna cu ceea ce ai nevoie. În 2023, îmi doresc liniște, o familie fericită, cu un copil, putere de muncă în continuare, să arăt la fel de bine, fără să fac sport și să mănânc ce vreau, când vreau, cât vreau! Și îmi doresc să rămână cât mai mult timp oamenii buni lângă mine!(…)
Dorința mea, la orice sărbătoare, va rămâne următoarea: cât mai curând în viața mea, aș vrea să apară un copil!”, a declarat Ramona Olaru pentru TVMania. De asemenea, Ramona a afirmat că în ultima perioadă nu mai pune pe primul plan lucrurile materiale și a învățat să ceară doar ceea ce știe că poate să obțină.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook