Simona Ionescu / Redactor Șef

Quentin Tarantino și-a făcut, încă din copilărie, un jurământ pe care avea să-l respecte chiar și după ce a ajuns unul dintre cei mai cunoscuți regizori de la Hollywood. La doar 12 ani, după o ceartă cu mama sa, cineastul și-a promis că aceasta nu va primi niciun ban din succesul său.

Tarantino a povestit întâmplarea în podcastul „The Moment”, realizat de Brian Koppelman. În copilărie, regizorul avea probleme la școală și obișnuia să scrie scenarii în loc să se ocupe de teme. Mama sa, Connie Zastoupil, era nemulțumită de situație, iar într-una dintre discuțiile lor a ajuns să ironizeze ceea ce copilul Tarantino considera deja o viitoare carieră.

„Oh, și apropo, mica ta «carieră de scriitor»? Rahatul ăla s-a terminat”, a povestit Tarantino, redând replica mamei sale.

Tarantino s-a jurat că mama sa nu va primi un leu din averea sa 

Pentru el, cuvintele au avut un efect puternic. Regizorul spune că, în acel moment, și-a promis în gând că, dacă va ajunge vreodată un scriitor de succes, mama sa nu va beneficia financiar de pe urma succesului lui.

„Nu va exista nicio casă pentru tine. Nicio vacanță. Niciun Cadillac Elvis pentru mama. Nu primești nimic pentru că ai spus asta”, și-a amintit Tarantino.

Quentin Tarantino și-a jurat la 12 ani că mama lui nu va vedea niciun ban din averea sa. S-a ținut de cuvânt și a spus și de ce
Tarantino s-a jurat că nu îi va da mamei bani din averea sa
Foto: Arhivă RV / Instagram

Anii au trecut, iar copilul care scria scenarii avea să devină regizorul unor filme precum „Pulp Fiction”, „Kill Bill” și „Django Unchained”. Între timp, Tarantino spune că și-a respectat promisiunea. Nu i-a cumpărat mamei sale o casă și nici mașina de lux pe care o pomenise în jurământul din copilărie.

Celebrul regizor a făcut o singură excepție de la promisiune 

A existat însă o excepție. Tarantino a recunoscut că a ajutat-o financiar atunci când aceasta a avut o problemă cu Fiscul american, IRS. În rest, spune că a rămas fidel deciziei luate la 12 ani. „Există consecințe pentru cuvintele tale”, a spus cineastul, explicând motivul pentru care nu a renunțat la jurământ.

Povestea a stârnit reacții după ce a devenit publică, iar mama lui Tarantino a oferit ulterior propria perspectivă. Connie Zastoupil a transmis că își susține fiul, este mândră de el și îl iubește, adăugând că nu dorește să intre într-o dispută publică pornită de la declarațiile acestuia.

Mai mult, regizorul însuși a recunoscut că mama sa poate să fi vrut, de fapt, să-i spună doar să nu scrie în timpul orelor în care trebuia să se ocupe de școală. Astfel, povestea rămâne, în primul rând, relatarea lui despre un moment din copilărie pe care nu l-a uitat nici după ce a ajuns celebru.

Citește și: Viața secretă a lui Quentin Tarantino a ieșit la iveală. Cine este femeia care l-a cucerit pe „lupul singuratic”

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.


Informațiile publicate de retetesivedete.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri