Rețea socială pentru bogații planetei. Plătesc mii de euro ca să își etaleze luxul exorbitant

Rețea socială pentru bogații planetei. Plătesc mii de euro ca să își etaleze luxul exorbitant
Facebook, Twitter, Instagram, TikTok sunt acum cele mai populare rețele de socializare. Bogații de pe planetă au simțit însă că nu se pot amesteca cu ”restul lumii”. Așa au ajuns să aibă propria rețea de socializare. Una pentru cei mai avuți oameni. Deja aceasta are aproape 10.000 de abonați.

Lansată în aprilie, noua reţea socială a fost creată special pentru cei mai bogaţi oameni din lume, de trei tineri: Lucien Ndabagera, un om de afaceri stabilit la Monaco, în vârstă de 25 de ani, Peter Kianicka, de 37 de ani, şi Filip Volarik, de 20 de ani. TCHIIN este, până la urmă, un soi de Instagram accesat de copiii miliardarilor și milionarilor, unde își etalează vacanțele exotice luxoase, yacht-urile și mașinile super-scumpe.

Aplicaţia le  oferă membrilor, la orice oră din zi sau din noapte, posibilitatea de a închiria camere în hoteluri de cinci stele, de a rezerva zboruri private sau mese la cele mai luxoase restaurante din lume. Prin intermediul TCHIIN membrii pot închiria de la avioane private la mașini Lamborghini, pot rezerva mese la restaurante cu stele Michelin sau pot obține apartamente în hoteluri de lux.

Fotbaliștii au luat cu asalt noua rețea a bogaților. Câteva staruri ale fotbalului, precum brazilianul Dani Alves sau fotbalistul clubului englez Chelsea, francezul Tiemoue Bakayoko, sunt membri TCHIIN. Ideea e că pentru a-și etala viața opulentă, fiecare membru plătește o taxă lunară de 450 de lire (circa 500 de euro). Astfel, scot din conturi 6.000 de euro anual, pentru a-și etala luxul. În acești bani este inclus un serviciu de majordom, care se ocupă de absolut toate capriciile utilizatorilor, 24 de ore din 24.

”Rețeaua socială ar trebui să fie în primul rând în legătură cu prezentarea ta, ar trebui să fie oaza ta de divertisment, departe de grijile cotidiene. Rețeaua ar trebui să fie oglinda a ceea ce vrei să prezinți publicului tău. Toate acestea ne-au determinat să începem să privim spațiul tău de rețea socială într-un mod nou.

Am creat o rețea socială revoluționară care îndeplinește toate aceste cerințe. Am stabilit o nouă direcție pentru rețelele de socializare. Pregătește-te pentru experiențe noi”, anunță dezvoltatorii TCHIIN.

Cei trei recunosc că plănuiau, de mult, ”un teren de joacă pentru tinerii super bogați” și că, recent, au primit o cerere de aderare și de la un fost star de la Hollywood. ”Viziunea noastră a fost să avem 10.000 de membri premium și milioane de fani din toată lumea. TCHIIN înseamnă exclusivism. Este un stil de viață.

Era o lipsă pe piață în ceea ce privește aplicațiile pentru bogați și noi am acționat. Acum avem deja clienți faimoși. Am avut o dorință arzătoare de a crea ceva diferit, mai ales că și eu am crescut în lux”, a spus Lucien Ndabagera pentru The Sun.

Astfel, TCHIIN vine cu o aplicație (care se instalează gratuit), site și conturi pe principalele rețele sociale cunoscute. ”Muritorii de rând” se pot înscrie în rețea, accesând varianta fără beneficii, de logare prin intermediul contului Facebook sau al numărului de telefon.

Sursa foto: TCHIIN