Simona Ionescu / Redactor Șef

Adevărata față a tăticului Playboy. Hugh Hefner avea o obsesie bolnavă

Adevărata față a tăticului Playboy. Hugh Hefner avea o obsesie bolnavă
Fostele „colocatare” ale conacului lui Hugh Hefner povestesc ce îl enerva pe acesta la culme.  El devenea de-a dreptul furios când se întâmpla așa ceva.

Conviețuirea sub acoperișul lui Hugh Hefner nu a fost treabă ușoară pentru haremul lui de blonde.  Fetele trebuiau să fie atractive și să arate impecabil mereu, iar binefăcătorul lor le-a impus propriul set de reguli.

Astfel, fetele de la „The Girls Next Door” (adică Fetele din conacul Playboy) erau certate aspru dacă nu se conformau, spun două dintre ele, Holly Madison și Bridget Marquardt.

Cele două foste iubite ale șefului Playboy vorbesc într-o nouă serie documentară A&E „Secrets of Playboy”. Ele susțin că Hef devenea furios atunci când nu se respectau regulile anterior stabilite. Una din reguli era ca fetele să arate relativ la fel. Toate trebuiau să aibă păr lung și blond, de exemplu, pentru că așa îi plăcea lui Hefner.

Hugh Hefner, scos din minți de iubita sa

„Am ajuns la un moment dat acolo – cred că aveam doar șase luni – în care mi s-a cam rupt de această presiune și am făcut ceva care să ma diferențieze puțin de celelalte fete. În mod natural, părul meu era foarte lung și am spus: Mă voi duce să-mi tai părul, ca să pot măcar să arăt puțin diferit. Ei bine, nu a fost o idee bună”, a relatat Holly Madison.

Potrivit lui Madison, care a fost considerată principala iubită a lui Hef și care a locuit în „Conacul Playboy” din 2001 până în 2008, Hefner a certat-o serios când a venit acasă cu părul scurt. „El țipa la mine și-mi spunea că mă face să arăt bătrână și ieftină”, a mai povestit aceasta.

Rujul roșu, interzis în „Conacul Playboy”

Bridget Marquardt, care a locuit și ea în „Conacul Playboy” și a jucat în producțiile lui Hefner alături de Holly Madison și Kendra Wilkinson, a confirmat modul în care a fost tratată.

„Hef a fost nemilos în felul în care i-a spus lucruri lui Holly”, a spus ea.  „De exemplu, a purtat un ruj roșu odată și el a început să urle și a pus-o să și-l șteargă urgent! Susținea că ura rujul roșu pe buzele fetelor. Chiar dacă alte fete care se perindau prin conac puteau purta ruj și nu părea să-l deranjeze. A fost foarte frustrant să trăiesc zi de zi cu toată drama care se petrecea acolo și cu tensiunile permanente”, a adăugat ea.  „Am văzut cu siguranță că devenea deprimată și tristă, comportamentul ei începea să se schimbe”, a completat iepurașul Bridget Marquardt.

Un alt prieten al lui Hefner, Jonathan Barker, a confirmat de asemenea situația lui Holly – spunând că Hugh era  „foarte nemulțumit” de faptul că aceasta și-a tăiat parul.

Secrets of Playboy” va include interviuri și cu alte foste iubite ale lui Hefner,  cu playmates și membri ai personalului lui Hefner și ai cercului său de apropiați.  Seria de 10 ore are premiera programată pe 24 ianuarie 2022 pe A&E – o rețea americană de televiziune cu plată, scrie Toofab.com.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre