Anthony Hopkins s-a luptat în tinerețe cu dependența de alcool. Un eveniment major, însă, în urma căruia era să moară, l-a făcut să caute ajutor. Astfel celebrul actor, care împlinește vârsta de 87 de ani pe 31 decembrie, a sărbătorit totodată și 49 de ani în care nu a pus gura pe alcool.
Anthony Hopkins a dezvăluit totul duminică, printr-o postare pe rețelele sociale, împărtășindu-le fanilor săi povestea care l-a determinat să își schimbe viața.
Momentul care l-a făcut pe Anthony Hopkins să învingă dependența de alcool
Actorul galez, de două ori câștigător al premiului Oscar, a declarat că un incident din 1975 l-a convins să renunțe la alcool, menționând: „Astăzi, acum 49 de ani, m-am oprit”.
Actorul legendar a recunoscut că „se distra de minune” până când și-a dat seama că era „într-o mare, mare belea”, deoarece „nu-și mai amintea nimic” și, în acel timp, „conducea o mașină beat criță”.
„În acea zi mi-am dat seama că am nevoie de ajutor – așa că l-am cerut. Am sunat un grup de oameni ca mine – alcoolici. Și asta a fost – sobrietate. Oricum, m-am distrat mai mult în acești 49 de ani decât oricând înainte”, a spus actorul.
Anthony Hopkins oferă ajutorul său, celor care vor să renunțe la alcool
Hopkins le-a transmis celor peste 5,3 milioane de urmăritori că ajutorul este disponibil pentru cei care îl caută.
View this post on Instagram
„Dacă ai o problemă – distracția este minunată, un pahar de băutură e în regulă – dar dacă ai o problemă cu alcoolul, există ajutor. Nu este un lucru îngrozitor – este o afecțiune. Dacă ești alergic la alcool, caută ajutor, există o mulțime de soluții în jur.
„Îmi celebrez viața lungă”
Un lucru pe care nu l-am realizat a fost că nu eram unic. Există mii de oameni ca mine – oricum, am devenit sobru și, deși pare un cuvânt banal, am avut o viață minunată”, a continuat Anthony Hopkins.
„Așadar, îmi celebrez viața lungă – neașteptat de lungă. Așa că, dacă ai o problemă, știi unde să mergi. Sună la orice grup de sprijin, program în 12 pași, orice ai putea face – pentru că este o problemă mortală. Cu asta, îți urez un an nou fericit!”, a conchis Anthony Hopkins.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook