Celebra cântăreață de origine canadiană Shania Twain face dezvăluiri, la peste un deceniu de la divorțul de producătorul muzical Robert Lange, cu care a stat 15 ani. Cei doi s-au căsătorit în 1993 şi au avut nu doar o căsnicie fericită, ci şi un parteneriat muzical de succes. Shania a colaborat cu Robert Lange la albumele „The Woman in Me”, „Come On Over” şi „Up!”. Ei şi-au anunţat divorţul în 2008, iar acesta s-a finalizat în 2010.
Incredibil: S-a logodit cu fostul soț al amantei!
Despărțirea însă nu a fost una fără scandal, căci s-a produs din cauză că Lange a înșelat-o pe Shania Twain cu cea mai bună prietenă a ei, Marie-Anne Thiébaud. Ulterior, într-o întorsătură de situație, artista a ajuns să se logodească cu fostul soț al lui Thiébaud, Frédéric Thiébaud, mai târziu în acel an. Cei doi s-au căsătorit în 2011 în Puerto Rico.
Shania Twain spune că l-a iertat
În cadrul unui podcast la care a fost invitată recent, Shania Twain a redeschis subiectul trădării suferite în urmă cu mulți ani. Artista a spus că își iartă fostul soț, pe Robert John “Mutt” Lange, chiar dacă acesta a înșelat-o cu fosta ei cea mai bună prietenă, Marie-Anne Thiébaud.
„Iertarea face parte din familia renunțării. Dar iertarea, în special pentru mine, nu este despre a uita,” a spus cântăreața de 58 de ani. „Este vorba despre a înțelege cealaltă persoană și asta poate însemna că și eu greșesc”, a adăugat ea.
„Înțeleg că nu era bine”
Deși Twain a sugerat că va considera mereu infidelitatea lui Lange ca fiind „foarte greșită”, a insistat că îl poate „ierta complet” deoarece știe că producătorul muzical, în vârstă de 75 de ani, trecea prin dificultăți la acel moment.
„Înțeleg că nu era bine, că nu te comporți în anumite feluri decât dacă e ceva în neregulă cu tine. Îmi pare rău că a avut acele probleme”, a continuat ea. Vedeta muzicii country a spus că îi este „foarte greu” să urască pe cineva și să păstreze resentimente.
Artista cere empatie
„Este un om care merită empatie și înțelegere”, a explicat ea. „Cred că toți merităm asta.”
Twain a adăugat: „Așadar, îmi urăsc fostul soț pentru că a făcut o greșeală? Nu. Este greșeala lui. Nu greșeala mea.
Îmi pare rău pentru el că a făcut o greșeală atât de mare cu care trebuie să trăiască. Și nu știu ce înseamnă asta, dar nu. Aceasta nu este povara mea”, a încheiat Shania Twain.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook