Încoronat Rege al României, toată viața sa Mihai I a știut că țara are nevoie de el, de un monarh, nu de un președinte. El a explicat acest lucru într-un interviu în care vorbește în limba engleză. Regele Mihai I a fost întrebat ce are un rege și nu au președinții sau prim-miniștrii, ce îi diferențiază.
„Cred că un lucru destul de simplu este că, să spunem așa, dacă Dumnezeu ne-a pus într-o anumită poziție de a ne naște într-un anumit fel, într-un anumit loc, este pe viață. Diferența este că președintele, oricât de bun și excepțional ar fi, este un om de partid. Și la fiecare câțiva ani îl schimbă alegătorii sau așa mai departe. (Noi, regii) nu avem această problemă. Suntem acolo pentru viață. Și cel puțin ceea ce ar trebui să facem este să păstrăm continuitatea, indiferent cine vine la guvernare sau oricine ar fi. Doar să o păstrăm.
(A fi rege) nu este exact ca un arbitru, dar cu siguranță este. Vedeți, când un arbitru vede (pe teren) că ceva nu merge bine, ia un fluier și suflă. Nu-i lași să se rupă în bucăți. Pentru asta ești acolo”, a declarat Regele Mihai I într-un interviu acordat lui John W. Florescu, producător la Chainsaw Film Production.
Diferența dintre un Rege și președinte
Istoricii spun că Regele Mihai I a fost unul dintre cei mai iubiți conducători din lume. Contemporan cu 8 Suverani Pontifi și 4 regi ai Marii Britanii, acestea sunt lucruri neștiute despre Majestatea Sa pe care Casa Regală le-a dat publicității după trecerea în neființă a Regelui.
Un alt lucru neștiut despre Majestatea Sa este că a lucrat ca agent la bursa din New York. De-a lungul vieții, regele și soția sa, Ana, au avut mereu animale de companie, însă numai câini. Însă în primii ani după ce au fost exilați, Regele și Regina au avut o mică fermă de găini. În fiecare duminică, aceștia vindeau ouăle la piață pentru a strânge banii necesari traiului de zi cu zi.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook