Simona Ionescu / Redactor Șef

Regele Mihai veghează traseul Via Transilvanica. Prințul Nicolae îi aduce un nou omagiu

Regele Mihai veghează traseul Via Transilvanica. Prințul Nicolae îi aduce un nou omagiu
Nicolae al României este pasionat de drumeții. ”Bate” țara cu piciorul, cu bicicleta. Acum, nepotul Regelui Mihai a adus un nou tribut bunicului său pe traseul care va acoperi Via Transilvanica. Pe teritoriul județului Caraș-Severin a fost montată o bornă cu semnificație istorică.

În apropiere de cantonul Berzăvița, la 4 km distanță de locul unde Regele Mihai și-a petrecut o parte din copilărie, a fost montata o bornă Via Transilvanica. Principele Nicolae aduce astfel un tribut bunicului său, Regele Mihai I, la 100 de ani de la nașterea Majestății Sale.

Regele Mihai veghează traseul Via Transilvanica

Regele Mihai va fi prezent pe traseul Via Transilvanica, visul celor care iubesc drumețiile. O bornă cu chipul și numele Majestății Sale a fost inaugurată vineri, 23 iulie, la 4 km distanță de locul unde Regele Mihai și-a petrecut o parte din copilărie, în județului Caraș-Severin.

„Este emoționantă pentru că județul Caraș-Severin este de fapt județul cel mai lung de pe traseul Via Transilvanica”, a spus Alin Ușeriu, de la Tășuleasa Social.

„Via Transilvanica” este un traseu inspirat de potecile de pelerinaj din Spania şi cele de anduranţă din SUA, care va trece prin zece judeţe. Pornește de la Drobeta Turnu Severin, va străbate Transilvania şi va ajunge la Putna, în lungime de 950 de kilometric. Traseul a fost început să fie amenajat de către Asociaţia Tăşuleasa Social din 2018. Acesta este un proiect cu „un impact social şi turistic unic” pentru România.

Via Transilvanica unește Moldova cu Banatul

Lansarea proiectului „Via Transilvanica” a avut loc în 2018, la Alba Iulia, în prezenţa reprezentanţilor a celor zece judeţe prin care va fi implementat acesta. Susținătorii acestui proiect sunt Tiberiu Uşeriu, Toma Coconea, fostul principe Nicolae, Dragoş Bucurenci, Mihaela Miroiu.

Iniţiatorii proiectului estimează că de acest drum, odată finalizat, se vor bucura anual 200.000 de persoane. Amenajarea drumului se va face în mai multe etape.

Infrastructura „Via Transilvanica” va oferi acces, la un interval de cel mult 25 de kilometri, la apă potabilă, cazare şi masă. Drumul va fi semnalizat cu marcaje specifice. El va lega trasee turistice cu drumuri forestiere.

Principele Nicolae pe Drumul Regelui

Principele Nicolae dorește să cunoască România, cu obiceiuri, oameni și tradiții. Este un ”drumeț” curios și oriunde ajunge îl omagiază pe bunicul său, Regele Mihai. Borna de pe Via Transilvanica este încă o dovadă.

„Fiecare turist care va trece pe lângă această bornă va avea contact cu o istorie recent. Poate fiecare turist va începe să învețe și mai mult despre istoria României și ce impact a avut România asupra Europei. Mai ales ce impact a avut bunicul meu asupra Europei. Dar povestea interesantă este că el a stat aici o perioadă lungă, cu școala lui. Probabil că a făcut mai mulți pași prin zona în care suntem noi astăzi”, a declarat Principele Nicolae.

Despre frumusețea județului Caraș-Severin și importanța acestui traseu a vorbit și Mihai Bona, șeful Ocolului Silvic Văliug.

„Deținem una din cele mai mari suprafețe din țară de rezervații de fag. Pe vremuri i se spunea Drumul Regelui acestui drum. Nu pot decât să spun să iubim natura și să se bucure toți turiștii care vor veni. Cel mai bun ambasador este acest traseu, iar județul Caraș-Severin este cel mai frumos județ din țară”, a spus Mihai Bona. Sursa: viatransilvanica.ro


Nicolae al României s-a pozat la castel și a primit critici. Cum a răspuns nepotul regelui Mihai

Exclusiv. Prințul Nicolae al României s-a făcut apicultor

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre