Gheorghe Dinică, actorul timid. A purtat pantofi cu talpă de lemn și a suferit că n-a avut palton

Cu ani în urmă, Gheorghe Dinică a fost invitatul Eugeniei Vodă la emisiunea Profesioniștii, după nenumărate rugăminți ale soției maestrului. Celebrul actor și-a amintit de perioada copilăriei, când războiul a fost la un pas să-i ia viața, dar și de momentul în care a purtat pantofi cu talpă de lemn.

Gheorghe Dinică: „Unele personaje le-am filmat de nevoie”

Atât de bun a fost Gheorghe Dinică în meseria lui, încât mulți au fost cei care au crezut că nici un regizor n-ar fi îndrăznit să-i spune ce personaj să joace. Maestrul a precizat însă că situația a fost cu totul alta, pentru că au existat personaje pe care le-a filmat „de nevoie”.

„Nu sunt chiar timidul ăla, dar am o cu totul altă latură sufletească. La început, figura mea a spus la niște regizori că acest tip de personaj ar fi bine interpretat de mine și ceilalți m-au exploatat în această direcție. Dar firea mea nu cerea neapărat aceleași personaje. Pe foarte multe, le-am filmat de nevoie.

„Meseria noastră depinde de noroc, conjunctură și părerea altora despre spectacol”

În meseria noastră nu toate rolurile sunt cele visate de noi și cu timpul intervine meșteșugul. Meseria noastră depinde de noroc, conjunctură și părerea altora despre spectacol. Noi suntem interpreți, nu decidem întotdeauna. Nu ne alegem cum ar crede lumea, personajele. Trebui să ne adaptăm la ce ni se oferă”, s-a destăinuit Gheorghe Dinică.

„Am avut o viață simplă și necăjită”

Gheorghe Dinică a văzut lumina zilei în Giulești, „un cartier de periferie, cu o viață  simplă, cu oameni obișnuiți, oamenii periferiei”. Abia când a intrat la Institutul de teatru și l-a întâlnit pe Mihai Moraru a aflat că au fost vecini.

„Am avut o viață simplă și necăjită, cu frumusețile ei…  mai estompat din asperități trecerea timpului… Cele mai cumplite amintiri sunt cele ale bombardamentelor, străzi cu noroaie, nepietruite, e greu de imaginat astăzi.

„A căzut bomba și m-a scos suflul afară”

Copilăria noastră n-a putut să treacă așa simplu. Părinții sufereau și ne transmiteau și nouă. Viața la periferie n-a fost cum o prezintă literatura, ci foarte rea. Am scăpat printr-o minune de la moarte, la bombardamentul din 7 aprilie care m-a prins acolo.

A căzut bomba pe casă și eu eram mai încolo, în pivniță și m-a scos suflul afară. Am purtat pantofi cu talpă de lemn după război. Nu aveam costumație contra frigului iarna. Îmi lipsea paltonul, în acele vremuri era ceva special”, a mărturisit unul dintre cei mai actori pe care i-a avut România.