Cei care nu îl cunoșteau prea bine din rolurile sale pe scena Teatrului Bulandra, l-au văzut în zeci de filme. Sau la Revoluție când Victor Rebengiuc a apărut în direct la Televiziunea Română cu un sul de hârtie igienică în mână. Îi invita, astfel, pe anumiți politicieni din regimul comunist să se șteargă la gură înainte de a vorbi despre democrație. Și astăzi este activ în societate și a luat parte la multe proteste.
Victor Rebengiuc, un munte de talent și modestie
Victor Rebengiuc a împlinit 89 de ani, pe 10 februarie. Este activ și la curent cu ce se întâmplă pe scena de teatru și cea publică. A ieșit la pensie în 1998, dar joacă în continuare pe scena căreia i-a fost fidel 65 de ani, cea a Teatrului Lucia Sturza Bulandra, din Capitală.
”Sunt pensionar din 1998. Nu m-am necăjit deloc. Am considerat că era vorba de un contract pe care l-am avut cu statul până la vârsta pensionarii legale. Am împlinit această vârstă, deci contractul cu statul a încetat. Îmi iau drepturile care mi se cuvin și-mi văd de viață în continuare. Câtă vreme voi mai putea juca, o să mai joc”, spunea Victor Rebengiuc.
Căsătorit de 65 de ani cu marea lui iubire
Fidel îi este și soției, actrița de mare talent Mariana Mihuț, cu care este căsătorit din anul 1965, deci de 56 de ani. Cei doi actori au un fiu, Tudor, născut în 1975, care a ajuns un cunoscut arhitect.
Victor Rebengiuc a interpretat 200 de roluri memorabile doar pe scena Teatrului Lucia Sturdza Bulandra, acolo unde şi-a început activitatea în urmă cu 65 de ani şi al cărui director a fost în perioada 1996-1998. În cinematografie a atins, de asemenea, un palmares extrem de bogat, cu peste 50 de filme”.
A dat lovitura cu rolul Apostol Bologa din filmul ”Pădurea spânzuraților”, regizat de regizorul Liviu Ciulei, în 1964. Filmul a câștigat premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul de Film de la Cannes și a fost primit cu ovații în picioare la Festivalul de Film de la Acapulco, din Mexic. Tot atunci s-a îndrăgostit la prima vedere de actrița tânără, sensibilă și deosebit de talentată, Mariana Mihuț. Împreună, au interpretat zeci de roluri.
Puțini români nu au văzut filmele de excepție ”Tănase Scatiul”, ”O scrisoare pierdută”, ”Profetul, aurul și ardelenii”, ”De ce trag clopotele, Mitică?”, ”Moromeții”, ”Cel mai iubit dintre pământeni”. Performanțele sale artistice sunt legate și de importante roluri în teatrul de televiziune și în Teatrul Radiofonic Național.
A primit 16 premii pentru rolurile interpretate magistral, dar și pentru ”talent și verticalitate”.
”Sunt un profesionist. Sunt un om care-și face profesia cu exactitate, cu rigurozitate. Am răspundere față de autor, față de rol, față de regizor, față de teatru și față de public”, spunea marele actor într-un interviu mai vechi. Foto: Facebook
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook