Ion Țiriac are acum 82 de ani și este invidiat. Este cel mai bogat român din istorie și are prieteni importanți. A jucat tenis la nivel de top, iar înainte a fost hocheist. Nu i-a fost ușor, dar a avut și noroc, scrie capital.ro.
Ion Țiriac a făcut liceul în patru zile
Ion Țiriac a vorbit despre modul în care a reușit să își finalizeze studiile. Juca deja tenis și a fost nevoit să își neglijeze studiile o bună perioadă de timp.
Ioan Gheorghe Maurer este omul care a contribuit din plin pentru ca Ion Țiriac să-și definitiveze studiile, scrie capital.ro. Fostul demnitar comunist l-a mai ajutat pe miliardar să facă rost și de pașaport chiar înainte să termine liceul. Urma să plece într-un turneu.
În același timp, Ion Țiriac a reușit să facă șiceul în patru zile și să ia examenul de Bacalaureat. La final, fostul jucător de tenis a fost întrebat la ce facultate vrea să meargă.
“Pot să-mi exprim încă o dată public recunoştinţă în faţa familiei Maurer (n.r. Ioan Gheorghe Maurer, fost prim-ministru în epoca Ceauşescu). Cum la o vârstă foarte fragedă am început să joc tenis cu dumnealui, ştia situaţia mea.
La un moment dat, m-am dus la cadre la Ministerul Tineretului şi Sportului şi mi-au spus: Domnule, dumneata nu mai ai paşaportul. Eu am reacţionat: Sunteţi nebuni?Eu mâine trebuie să plec la Moscova, spuneţi-le şefilor. Cum să nu am eu paşaport, ce, am omorât pe cineva?!
Maurer dăduse ordin să-mi ia paşaportul până termin liceul. Ei, în patru luni de zile am terminat şi a IX-a şi a X-a şi Bacalaureatul. Și pe urma mi s-a spus: Uite paşaportul, dar ce facultate vrei să faci?”, a povestit Ion Ţiriac, la Pro Tv.
Ion Țiriac: ”Nu am avut note mari, pe mine mă interesa sportul”
Pentru Ion Țiriac, perioada anilor de școală a fost una destul de agitată. Avea performanțe înregistrate la sport. Profesorii și-au dat seama și de capacitățile intelectuale ale miliardarului, așa că i-au găsit o poreclă pe măsură.
Omul de afaceri povestește că la acel moment nu își dădea seama cât de importantă este școala, canalizându-și toată energia pe activitățile sportive.
“Brânză bună în burduf de câine. Aşa îmi spuneau profesorii la şcoală. Nu îmi dădeam seama cât de importantă era şcoala. Nu am fost foarte bun, nu am avut note mari, pe mine mă interesa sportul.
La ora 13:00 plecam de la şcoală şi până la 19:00 făceam sport: fotbal sau rugby. Înainte de 1989, sportul era gratuit în România, acum părinţii plătesc pentru asta”, a mai povestit Ion Țiriac.
Ce planuri mărețe are Ion Țiriac. Cifrele sunt uimitoare
Ilie Năstase, urări de la distanță pentru Ion Țiriac. Cauza: „ Nu ştiu cât timp mai am să mă bucur de tot ce e în jurul meu”
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook