Viața bate filmul! Este și povestea actorului Jean-Claude Van Damme, cunoscut pe toată planeta din filmele de acțiune. Știați de ce s-a apucat de sport? S-a născut foarte slab, iar părinții l-au trimis la karate și la balet.
Știați că Van Damme a făcut balet?
Într-o zi de 18 octombrie, în 1960, venea pe lume fiul unui contabil valon, Eugène, şi al unei florărese flamande, Eliana, lângă Bruxelles, botezat simplu Jean-Claude Camille François Van Varenberg. A fost un copil plăpând şi subdezvoltat.
”M-am născut foarte slab. Nici cu vederea nu stăteam prea bine. Iar fetele mă evitau mereu”, a povestit Jean-Claude. Așa că părinții, pentru a-l mai întrema, l-au înscris la cursuri de karate și la 10 ani a învățat primele noţiuni de shotokan şi kickboxing. Subjugat de eroii din benzile desenate, a început să se antreneze serios, învăţând şi stilurile muay-thay sau taekwondo, dar, în paralel, luând și ore de balet.
”Baletul e o artă, dar e şi un sport totodată. Dacă rezişti la un curs de balet, poţi să duci lejer până la capăt antrenamentul din orice alt sport”, spune Jean-Claude.
La 15 ani, a început să participe la competiţii de arte marţiale, la 18 ani avea deja centura neagră în karate, iar la 20 câştiga titlul de campion mondial. În 4 ani, din 1976 în 1980, a avut o serie-record de 44 de victorii şi doar 4 înfrângeri, ceea ce i-a adus supratitlul de „The Muscles from Brussels”, „Mr. Belgia” în concursul național de culturism.
Jean-Claude Van Damme a plecat în America cu 2.000 de dolari în buzunar
La 21 de ani, cu 2.000 de dolari în buzunar şi fără să ştie o boabă de engleză, a plecat la Los Angeles cu prietenul său din copilărie Michel Qissi pentru a cuceri Hollywoodul. Ca să supravieţuiască a practicat diferite joburi derizorii, de la distribuitor de pizza la şofer de limuzină. A învăţat engleza din mers, efectiv pe stradă, şi a avut norocul să-i cunoască pe Chuck Norris şi pe Lou Ferrigno, care l-au trimis la un casting pentru un film de acţiune. A jucat câteva roluri de figurant. Primul rol mai important l-a avut în „Fantoma lui Bruce Lee” (No Retreat, No Surrender, 1985), când și-a schimbat numele și s-a „născut” Jean-Claude Van Damme.
Realizat cu un buget de 1,5 milioane de dolari, „Sport sângeros” a devenit primul său smash-hit şi i-a deschis drumul spre „Cyborg” (1988), „Kickboxer” (1989), „Double Impact”, seria „Universal Soldier” (1992 şi 1999), „Last Action Hero”, „Hard Target” (1993), „Timecop” (1994), „Legionnaire” (1998) şi „Inferno” (1999).
Femeile din viața lui Jean-Claude Van Damme
Faima, însă, nu i-a priit. În 1994 era plătit cu 7 milioane de dolari pentru un film distrus de critici, unde a jucat alături de Kylie Minogue cu care a avut şi o aventură! „Da, aşa a fost. Eram în Thailanda şi ne-am aprins. Săruturi pasionale, nopţi fără somn. Era atât de frumoasă şi era acolo în fiecare zi în faţa mea, absolut fermecătoare, cum să-i rezist?!”, a recunoscut el relaţia cu cântăreaţa australiană.
În acelaşi an 1994 a reuşit să atingă şi cel mai mare succes de box-office cu SF-ul „Răfuială dincolo de moarte” (Timecop), care a adus profit de peste 100 de milioane de dolari numai în SUA.
De aici, însă, totul a început să se năruie. Studiourile „Universal” i-au oferit un salariu de 36 de milioane de dolari pentru o serie de trei filme. El a plusat la 60 de milioane. ”Am vrut şi eu să intru în «liga mare», dar se vede treaba că am fost ridicol. M-au trecut imediat pe lista neagră şi asta a fost rău de tot”.
Jean-Claude Van Damme: 4 soții, 5 căsătorii, 3 copii
Jean-Claude Van Damme a fost căsătorit de cinci ori! În august 1980 şi-a unit viaţa cu Maria Rodriguez. În 1984 au divorțat, iar în 1985, pentru a obţine un permis de şedere în SUA, Van Damme s-a căsătorit cu Cynthia Derderian, de care a divorțat anul următor. În 1987, Gladys Portugues devenea a treia soţie a actorului, până în 1992, şi, ulterior, în 1999, a cincea!
Între aceste două căsătorii, Jean-Claude a reuşit să se însoare şi să divorţeze de Darcy LaPier (1994-1997), cea mai bună prietenă a lui. Gladys! Cu ultimele două soții are trei copii: Kristopher (1987) și Bianca Bree (1990) cu Gladys, Nicholas (1995) cu Darcy.
Van Damme, 10.000 de dolari pe săptămână pe prostituate şi pe cocaină
În 1995, Van Damme cheltuia pe prostituate şi pe cocaină 10.000 de dolari pe săptămână. Petreceri hardcore, orgii, cluburi de noapte, bătăi cu paparazzi, arestări pentru conducere în stare de ebrietate. Efectele s-au văzut imediat: „Mr. Belgia 1978”, care făcea șpagatul și sfoara pe verticală la perfecțiune, ajunsese un individ fără vlagă, care făcea filme tot mai proaste şi câştiga tot mai puţin. Sătulă să-l vadă mereu beat, drogat şi violent, a patra nevastă, Darcy LaPier, l-a internat la dezintoxicare. După o săptămână fugea din spital, grăbind al patrulea divorţ.
Jean-Claude Van Damme, salvat de soții
Singur şi uitat de toţi, diagnosticat cu schizofrenie bipolară şi în pragul sinuciderii, Jean-Claude a primit un ajutor nesperat din partea celei de-a treia soţii, culturista Gladys Portugues, cu care avea doi copii (Bianca Bree şi Khristopher) şi care l-a luat în „custodie”.
După o perioadă de reabilitare, a revenit în sala de forţă, unde s-a închis efectiv, dorindu-şi să renască din propria cenuşă. Recunoscător și conştient de sprijinul lui Gladys, a mers din nou la altar cu ea în 1999: „Această femeie a fost lângă mine ani la rând, când eram un nimeni. La 20 de ani, conduceam un taxi şi furam mâncare din piaţă, fiindcă nu aveam bani. Am furat până şi un test de sarcină, să vedem dacă era însărcinată cu fiul nostru”. Deşi a mai trecut prin cumpene, în 2010, Jean-Claude a avut o aventură intens mediatizată cu „modela” ucraineană Olena Kaverina, iar în 2015, Gladys a depus chiar actele de divorț invocând „neînţelegeri majore”, căsnicia lor cu năbădăi rezistă și acum…
Sylvester Stallone i-a mai dat o șansă
Cel care i-a oferit şansa să ajungă din nou în atenţia Hollywoodului a fost Sylvester Stallone, eroul lui din copilărie, care l-a abordat pentru rolul din „Eroi de sacrificiu 2” (The Expendables 2, 2012), alături de alte nume grele ale filmelor de acțiune: Arnold Schwarzenegger, Bruce Willis, Jet Li, Jason Statham, Chuck Norris şi Dolph Lundgren.
”A fost grozav să fiu în compania lor, deoarece îi cunoşteam pe toţi dinainte. I-am întâlnit pe marele ecran, i-am întâlnit în drumul meu spre vârf, atunci când jucam în filme precum «Bloodsport» şi «Kickboxer». Trebuie să-i mulţumesc lui Stallone pentru că m-a ales pe post de erou negativ. Îmi doream să fiu băiatul cel rău. Şi mi-a ieşit!”. Foto: Facebook
Poveste șocant – picantă la Hollywood cu părinții lui Matthew McConaughey. Tatăl actorului a murit „fericit”
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook